SlideShare a Scribd company logo
1 of 18
Tudor Palladi
Poet, scriitor, critic literar
75 ani de a nastere
DIN NEMĂRGINIRI ASTRALE DE GÂNDIRE – POETUL TUDOR PALLADI LA
75 ANI DE LA NAȘTERE
„Când zic „Limba Română!…”, mă văd şi mă simt, mă
făuresc eu însumi pe mine din silabele dorului şi ale
cântecului nostru. Or, condiţia noastră divină este Limba
Română – partea şi Patria noastră de dor, de viaţă şi de
moarte, de durere şi de bucurie, de zbor şi de cădere,
piatra noastră de hotar şi de nemărginire, fire din fire şi
întru fire, lumină din lumină şi întru lumină şi unica noastră
cunună fără de spini pe care o poartă fraţii români, –
semnul nostru de identitate, condiţia noastră de libertate şi
de spiritualitate umană, daco-romană, latină şi divină –
Limba Română”.
Biografie
 S-a născut la 6 iunie 1946, în satul Bălănești, raionul
Nisporeni. Locurile natale l-au inspirat în scrierele literare,
dându-le o strălucire aparte.
 A făcut studii la Universitatea de Stat din Moldova,
Facultatea de Filologie, pe care a absolvit-o în 1969. Din
1974 este redactor la Editura „Cartea Moldovenească”.
Versurile sale au fost incluse în edițiile din anii 1975 și
1977 ale seriei „Dintre sute de catarge”.
Debut editorial
Debutul editorial a avut loc în 1990 cu volumul „Plăpând ca un colte”,
urmat de cărțile: „Mugurașii mugurei” (poezii pentru copii, 1991),
„Odiseea lacrimii: poeme” (1994), „Momentul monumentelor perene”
(eseuri critice, 2005); „Nemărginirea clipei” (poeme, 2011); „Între
aspirație și inspirație, modele și forme moderne” (2011); „Seminţă și
altar” (poeme, 2012); „Talismanul ursitei” (poeme, 2012); „Metafora
între cuvânt și dramă” (eseuri, 2012); „Apoteoză” (versuri, 2014);
„Cenușa din suspine. Poeme” (Pălăduiri) (2014); „Împlinirea în
suferință sau Epifanizarea ideii și sentimentului de Om... Poetica
versului” (București, 2016).
Activitate
A prefațat mai multe volume ale scriitorilor contemporani: „Viața ca
o întâmplare: Roman” de Anatol Caraman, „Omul visurilor” de Ion
Cuzuioc, „Al Raiului tărâm”, ”Iubirea : Versuri” de Irina Ganea,
„Romanța fără de sfârșit” de Teodor Octavirginianu etc. A redactat
cărți, precum: „Limba română în Basarabia (1812-1918): Studii și
materiale de arhivă” de Lidia Codreanca, „Opere alese. (vol. 2.
Poeme. Eseuri. Epistole”) de Anatol Codru, „Maestru și salahor:
modele și forme moderne: omagiu distinsului om de cultură și de
știință Ion Ciocanu, o legendă vie, la 80 de ani de la naștere”, „Cursă
cu obstacole : Povestiri inedite” de Emil Nicula etc. Este laureat al
periodicelor „Literatura și arta”, „Glasul națiunii”, „Patria tânără” și
„Moldova Suverană
Cărți editate
 Odiseea lacrimii : Poeme
/ Tudor Palladi . –
Chişinău : Hyperion ,
1994 . – 240 p. : portr.
 Un deal legat de vale
 Metafora între cuvânt şi
dramă. Condiţia Poeziei.
[Vol. 1] : Eseuri / Tudor
Palladi . – Chişinău :
Lumina, 2012 . – 312 p.
 Fiecare cuvânt pe
care îl rostim are
menirea în viaţa
noastră.
Generații (I)
 Metafora între cuvânt şi
dramă. Condiţia Poeziei.
[Vol. 2] : Eseuri / Tudor
Palladi . – Chişinău :
Lumina, 2017 . – 414 p
 Dimineața poetului
sau egalitatea
cuvântului
Generații (II)
 Metafora între cuvânt şi
dramă. Condiţia Poeziei.
[Vol. 3] : Eseuri / Tudor
Palladi . – Chişinău :
Lumina, 2020 . – 496 p.
 Imaginea creației și
creația în imagini
Generații (III)
 Metafora între cuvânt şi
dramă. Condiţia Poeziei :
Eseuri : în 3 vol. / Tudor
Palladi . – Chişinău :
Lumina, 2012-2020 . –
volume
 Mai dulce și mai bună
decât toate e pentru
mine limba mea
Generații (IV)
Colecție: Opera
omnia : poezie
contemporană
Tematica: Filozofie
Revărsarea din sine
 Seminţă şi altar : poeme
/ Tudor Palladi . – Ch. :
Profesional Service,
2012 . – 332 p.
 Ce pot să zic? Din
câte-am căutat / Am
şi mai mult în mine
de săpat…
Unui Eu liric
 Unul în patru : poeme :
(pălăduiri) / Tudor
Palladi ; editor : Ina
Bubuioc . – Chișinău :
Iutastan, 2017. – 340 p
 Nici cuvintele, nici
acţiunile nu le poţi
pipăi, dar ele au
simţiri concret
sensibile –
Suspine
 Cenușa din suspine :
Poeme (Pălăduiri) /
Tudor Palladi . –
Chișinău : Professional
Service, 2014 . – 268 p.
 Fiecare-și are taina
sa
Arheu
 Arheu : Poeme / Tudor
Palladi ; imagini foto Diana
Palladi . – Chişinău :
Profesional Service, 2013 . –
388 p.
 Cine simte poezia
adevărată simte şi acea
stare de plutire, pe care
numai arta este în stare
să ne-o ofere
Eterna
 Edena cea eternă :
Poeme(Pălăduiri) / Tudor
Palladi . – Chișinău :
Iutastan SRL, 2015 . – 344
p.
 Cuvântului îi este sortit să
se tansfere dintr-o formă
în alta (şapte trepte) până
să ajungă la libertatea
deplină, absolută, divină.
Ursita
 Talismanul ursitei :
Poeme / Tudor Palladi .
– Chişinău : Profesional
Service, 2012 . – 298 p.
: 5 f. il.
 Toate cuvintele se
află în cuvânt.
Nemărginirea
 Nemărginirea clipei :
Poeme / Tudor Palladi .
– Chişinău : Profesional
Service, 2011 . – 368 p.
: il. ; portr.
 Clipele mi-au sclipuit
 Vremea-n ea ce m-a
zidit

More Related Content

What's hot

Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Munca actorului-stanislavski
Munca actorului-stanislavskiMunca actorului-stanislavski
Munca actorului-stanislavskiGinette Mercean
 
Maria Tanase
Maria TanaseMaria Tanase
Maria Tanaseadam eva
 

What's hot (19)

Revistă bibliografică: Mihai Potârniche
Revistă bibliografică: Mihai PotârnicheRevistă bibliografică: Mihai Potârniche
Revistă bibliografică: Mihai Potârniche
 
Ala Mensicov
Ala MensicovAla Mensicov
Ala Mensicov
 
O călătorie prin muzeele lumii
O călătorie prin muzeele lumiiO călătorie prin muzeele lumii
O călătorie prin muzeele lumii
 
Universul artelor nr.3
Universul artelor nr.3Universul artelor nr.3
Universul artelor nr.3
 
Arta plastică din Basarabia
Arta plastică din BasarabiaArta plastică din Basarabia
Arta plastică din Basarabia
 
Maria Iliuț - interpretă de muzică populară
Maria Iliuț - interpretă de muzică popularăMaria Iliuț - interpretă de muzică populară
Maria Iliuț - interpretă de muzică populară
 
Rapsodul Nicolae Sulac
Rapsodul Nicolae SulacRapsodul Nicolae Sulac
Rapsodul Nicolae Sulac
 
Colecţia cărţii de artă.
Colecţia cărţii de artă.Colecţia cărţii de artă.
Colecţia cărţii de artă.
 
Urmele frumoase ale lui Vladimir Curbet
Urmele frumoase ale lui Vladimir CurbetUrmele frumoase ale lui Vladimir Curbet
Urmele frumoase ale lui Vladimir Curbet
 
100 ani de sculptura
100 ani de sculptura100 ani de sculptura
100 ani de sculptura
 
Istoria bibliotecii
Istoria biblioteciiIstoria bibliotecii
Istoria bibliotecii
 
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
 
Un secol de sculptura
Un secol de sculpturaUn secol de sculptura
Un secol de sculptura
 
Revista nr.4
Revista nr.4Revista nr.4
Revista nr.4
 
Mihail grecu
Mihail grecuMihail grecu
Mihail grecu
 
Surse de cercetare.
Surse de cercetare.Surse de cercetare.
Surse de cercetare.
 
Mihail Grecu prezentare - elaborata de Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
Mihail Grecu  prezentare - elaborata de  Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...Mihail Grecu  prezentare - elaborata de  Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
Mihail Grecu prezentare - elaborata de Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
 
Munca actorului-stanislavski
Munca actorului-stanislavskiMunca actorului-stanislavski
Munca actorului-stanislavski
 
Maria Tanase
Maria TanaseMaria Tanase
Maria Tanase
 

Similar to Tudor Palladi, poet, critic literar

Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)Ioan M.
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriIonescu Ion
 
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_Emanuel Pope
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriIonescu Ion
 
Revista Puncte de vedere
Revista Puncte de vedereRevista Puncte de vedere
Revista Puncte de vedereCimpeanemese
 
Cărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția biblioteciiCărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția biblioteciishanur2006
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIECARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIEIBGTV
 
Adrian Popescu.pptx
Adrian    Popescu.pptxAdrian    Popescu.pptx
Adrian Popescu.pptxCsonkaIonela
 
Eugen simion - dimineata poetilor
Eugen simion - dimineata poetilorEugen simion - dimineata poetilor
Eugen simion - dimineata poetilorRobin Cruise Jr.
 
Eugen simion dimineata poetilor
Eugen simion   dimineata poetilorEugen simion   dimineata poetilor
Eugen simion dimineata poetilorRobin Cruise Jr.
 
Spații culturale 51/ 2017
Spații culturale 51/ 2017Spații culturale 51/ 2017
Spații culturale 51/ 2017Silvia Sofineti
 
Comunicare Multiculturală
Comunicare MulticulturalăComunicare Multiculturală
Comunicare Multiculturalădalex4c
 
Lectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-aLectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-aZamfir Catalin
 
testament_xii.ppt
testament_xii.ppttestament_xii.ppt
testament_xii.pptzb3jan
 

Similar to Tudor Palladi, poet, critic literar (20)

Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitori
 
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
Poezia lui eugen_dorcescu_comentat_de_
 
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multeIulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitori
 
Revista Puncte de vedere
Revista Puncte de vedereRevista Puncte de vedere
Revista Puncte de vedere
 
Cărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția biblioteciiCărți noi în colecția bibliotecii
Cărți noi în colecția bibliotecii
 
Dorina Cosumov: • Voci tinere: versuri, proză, dramaturgie scrise de poeţi ti...
Dorina Cosumov: •	Voci tinere: versuri, proză, dramaturgie scrise de poeţi ti...Dorina Cosumov: •	Voci tinere: versuri, proză, dramaturgie scrise de poeţi ti...
Dorina Cosumov: • Voci tinere: versuri, proză, dramaturgie scrise de poeţi ti...
 
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIECARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
CARTILE LUI DAN TIPURITA - FILOGENIE
 
Adrian Popescu.pptx
Adrian    Popescu.pptxAdrian    Popescu.pptx
Adrian Popescu.pptx
 
Topul celor mai citite 10 cărți ale anului 2016
Topul celor mai citite 10 cărți ale anului 2016 Topul celor mai citite 10 cărți ale anului 2016
Topul celor mai citite 10 cărți ale anului 2016
 
Eugen simion - dimineata poetilor
Eugen simion - dimineata poetilorEugen simion - dimineata poetilor
Eugen simion - dimineata poetilor
 
Eugen simion dimineata poetilor
Eugen simion   dimineata poetilorEugen simion   dimineata poetilor
Eugen simion dimineata poetilor
 
Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…
Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…
Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…
 
Spații culturale 51/ 2017
Spații culturale 51/ 2017Spații culturale 51/ 2017
Spații culturale 51/ 2017
 
Comunicare Multiculturală
Comunicare MulticulturalăComunicare Multiculturală
Comunicare Multiculturală
 
Intrări noi de carte poloneză
Intrări noi de carte poloneză Intrări noi de carte poloneză
Intrări noi de carte poloneză
 
SAECULUM 9/2004
SAECULUM 9/2004SAECULUM 9/2004
SAECULUM 9/2004
 
Lectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-aLectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-a
 
testament_xii.ppt
testament_xii.ppttestament_xii.ppt
testament_xii.ppt
 

More from Biblioteca de Arte Tudor Arghezi

Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBiblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteRolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteBiblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publiceImpactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publiceBiblioteca de Arte Tudor Arghezi
 

More from Biblioteca de Arte Tudor Arghezi (19)

Ilustratorii poveștilor lui Ion Creangă.pptx
Ilustratorii  poveștilor  lui Ion Creangă.pptxIlustratorii  poveștilor  lui Ion Creangă.pptx
Ilustratorii poveștilor lui Ion Creangă.pptx
 
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
 
Igor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plasticIgor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plastic
 
Nelly Cozaru.pptx
Nelly Cozaru.pptxNelly Cozaru.pptx
Nelly Cozaru.pptx
 
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena AbramoviciCu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
 
WIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele suroriWIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele surori
 
Achiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul ArteiAchiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul Artei
 
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabeanTeodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
 
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
 
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuriSărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
 
Vine Crăciunul!
Vine Crăciunul!Vine Crăciunul!
Vine Crăciunul!
 
Achiziii noi
Achiziii noiAchiziii noi
Achiziii noi
 
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştereAurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
 
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
 
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteRolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
 
Biblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitateBiblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitate
 
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica MoldovaEcaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
 
Conferinta 143 ani
Conferinta 143 aniConferinta 143 ani
Conferinta 143 ani
 
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publiceImpactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
 

Tudor Palladi, poet, critic literar

  • 1. Tudor Palladi Poet, scriitor, critic literar 75 ani de a nastere
  • 2. DIN NEMĂRGINIRI ASTRALE DE GÂNDIRE – POETUL TUDOR PALLADI LA 75 ANI DE LA NAȘTERE „Când zic „Limba Română!…”, mă văd şi mă simt, mă făuresc eu însumi pe mine din silabele dorului şi ale cântecului nostru. Or, condiţia noastră divină este Limba Română – partea şi Patria noastră de dor, de viaţă şi de moarte, de durere şi de bucurie, de zbor şi de cădere, piatra noastră de hotar şi de nemărginire, fire din fire şi întru fire, lumină din lumină şi întru lumină şi unica noastră cunună fără de spini pe care o poartă fraţii români, – semnul nostru de identitate, condiţia noastră de libertate şi de spiritualitate umană, daco-romană, latină şi divină – Limba Română”.
  • 3. Biografie  S-a născut la 6 iunie 1946, în satul Bălănești, raionul Nisporeni. Locurile natale l-au inspirat în scrierele literare, dându-le o strălucire aparte.  A făcut studii la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, pe care a absolvit-o în 1969. Din 1974 este redactor la Editura „Cartea Moldovenească”. Versurile sale au fost incluse în edițiile din anii 1975 și 1977 ale seriei „Dintre sute de catarge”.
  • 4. Debut editorial Debutul editorial a avut loc în 1990 cu volumul „Plăpând ca un colte”, urmat de cărțile: „Mugurașii mugurei” (poezii pentru copii, 1991), „Odiseea lacrimii: poeme” (1994), „Momentul monumentelor perene” (eseuri critice, 2005); „Nemărginirea clipei” (poeme, 2011); „Între aspirație și inspirație, modele și forme moderne” (2011); „Seminţă și altar” (poeme, 2012); „Talismanul ursitei” (poeme, 2012); „Metafora între cuvânt și dramă” (eseuri, 2012); „Apoteoză” (versuri, 2014); „Cenușa din suspine. Poeme” (Pălăduiri) (2014); „Împlinirea în suferință sau Epifanizarea ideii și sentimentului de Om... Poetica versului” (București, 2016).
  • 5. Activitate A prefațat mai multe volume ale scriitorilor contemporani: „Viața ca o întâmplare: Roman” de Anatol Caraman, „Omul visurilor” de Ion Cuzuioc, „Al Raiului tărâm”, ”Iubirea : Versuri” de Irina Ganea, „Romanța fără de sfârșit” de Teodor Octavirginianu etc. A redactat cărți, precum: „Limba română în Basarabia (1812-1918): Studii și materiale de arhivă” de Lidia Codreanca, „Opere alese. (vol. 2. Poeme. Eseuri. Epistole”) de Anatol Codru, „Maestru și salahor: modele și forme moderne: omagiu distinsului om de cultură și de știință Ion Ciocanu, o legendă vie, la 80 de ani de la naștere”, „Cursă cu obstacole : Povestiri inedite” de Emil Nicula etc. Este laureat al periodicelor „Literatura și arta”, „Glasul națiunii”, „Patria tânără” și „Moldova Suverană
  • 6. Cărți editate  Odiseea lacrimii : Poeme / Tudor Palladi . – Chişinău : Hyperion , 1994 . – 240 p. : portr.  Un deal legat de vale
  • 7.  Metafora între cuvânt şi dramă. Condiţia Poeziei. [Vol. 1] : Eseuri / Tudor Palladi . – Chişinău : Lumina, 2012 . – 312 p.  Fiecare cuvânt pe care îl rostim are menirea în viaţa noastră.
  • 8. Generații (I)  Metafora între cuvânt şi dramă. Condiţia Poeziei. [Vol. 2] : Eseuri / Tudor Palladi . – Chişinău : Lumina, 2017 . – 414 p  Dimineața poetului sau egalitatea cuvântului
  • 9. Generații (II)  Metafora între cuvânt şi dramă. Condiţia Poeziei. [Vol. 3] : Eseuri / Tudor Palladi . – Chişinău : Lumina, 2020 . – 496 p.  Imaginea creației și creația în imagini
  • 10. Generații (III)  Metafora între cuvânt şi dramă. Condiţia Poeziei : Eseuri : în 3 vol. / Tudor Palladi . – Chişinău : Lumina, 2012-2020 . – volume  Mai dulce și mai bună decât toate e pentru mine limba mea
  • 11. Generații (IV) Colecție: Opera omnia : poezie contemporană Tematica: Filozofie
  • 12. Revărsarea din sine  Seminţă şi altar : poeme / Tudor Palladi . – Ch. : Profesional Service, 2012 . – 332 p.  Ce pot să zic? Din câte-am căutat / Am şi mai mult în mine de săpat…
  • 13. Unui Eu liric  Unul în patru : poeme : (pălăduiri) / Tudor Palladi ; editor : Ina Bubuioc . – Chișinău : Iutastan, 2017. – 340 p  Nici cuvintele, nici acţiunile nu le poţi pipăi, dar ele au simţiri concret sensibile –
  • 14. Suspine  Cenușa din suspine : Poeme (Pălăduiri) / Tudor Palladi . – Chișinău : Professional Service, 2014 . – 268 p.  Fiecare-și are taina sa
  • 15. Arheu  Arheu : Poeme / Tudor Palladi ; imagini foto Diana Palladi . – Chişinău : Profesional Service, 2013 . – 388 p.  Cine simte poezia adevărată simte şi acea stare de plutire, pe care numai arta este în stare să ne-o ofere
  • 16. Eterna  Edena cea eternă : Poeme(Pălăduiri) / Tudor Palladi . – Chișinău : Iutastan SRL, 2015 . – 344 p.  Cuvântului îi este sortit să se tansfere dintr-o formă în alta (şapte trepte) până să ajungă la libertatea deplină, absolută, divină.
  • 17. Ursita  Talismanul ursitei : Poeme / Tudor Palladi . – Chişinău : Profesional Service, 2012 . – 298 p. : 5 f. il.  Toate cuvintele se află în cuvânt.
  • 18. Nemărginirea  Nemărginirea clipei : Poeme / Tudor Palladi . – Chişinău : Profesional Service, 2011 . – 368 p. : il. ; portr.  Clipele mi-au sclipuit  Vremea-n ea ce m-a zidit