1 - Mistere - Scrisorile lui Thales din Argos

2. A DOUĂ CUPĂ DE INIŢIERE (I)
/ MISTERE – SCRISORILE LUI THALES DIN ARGOS /
Thales din Argos celor prezenţi –
despre Înţelepciunea Pururea Tinerei Maici Fecioare – bucurie!
Cu nouă mii de ani in urmă înţeleptul Heraclit întunecatul a spus:
- Thales din Argos! A venit ceasul tău! Azi, când Ra-Sfântul va apune,
tu vei coborî în templul subteran al Zeiţei Isis şi vei primi acolo a doua
Cupă de Iniţiere din mâinile Divinei Maici. Thales din Argos, îţi este
puternic sufletul tău? Thales din Argos, îţi este curată inima ta? Thales din
Argos, îţi este înţeleaptă raţiunea ta? Dacă nu ai aceste trei calităţi,
muritorule, nu vei putea suporta privirea Marei Zeiţe Maici!
- Învăţătorule! – i-am răspuns eu. - E puternic sufletul meu, e curată
inima mea şi mare e raţiunea mea. Cu permisiunea ta, fără teamă mă voi
coborî în încăperea templului subteran şi elevul nu-l va face de ruşine pe
Învăţătorul său.
- Du-te, Thales din Argos! - a spus Heraclit.
Şi când umbrele amurgului au acoperit suprafaţa măreaţă a Nilului,
când brizele de noapte au început a respira din pustiu răcorindu-şi arşiţa,
eu, Thales din Argos, învăluit în mantie şi cu o lampă aprinsă de focul
Pământului, m-am coborât în templul subteran al Isidei.
Mult timp am mers prin coridorul îngust, care pe alocuri se micşora
până la crăpătură prin care eu treceam târâș în genunchi, neştiind dacă este
ieşire înainte şi dacă voi putea să mă reîntorc.
Am mers pe scările umede, am mers prin catacombele imense de pe
bolta cărora picura apă şi iată... patruzeci şi nouă de trepte. Am urcat. Uşă
căptuşită cu fier şi pe ea semne de foc: «Muritorule, opreşte-te!»
Dar eu, Thales din Argos, mă duceam după Nemurire şi ce îmi păsa
mie de aceste semne de precauţie?! Cu mână sigură am deschis uşa şi am
intrat. Mi-a venit o adiere de umezeală a unui imens subteran. Am mers
mult timp. Răsunător se auzeau paşii mei pe lespezile de piatră. Deodată
deasupra capului meu, undeva sus a strălucit lumină, apoi mai mare, mai
largă, mai azurie... Palpitând, au fugit în toate părţile umbre. S-au conturat
coloane, grote, statui şi m-am văzut stând în centrul unui templu imens. În
faţă era altarul: simplu, de marmură albă. Pe el stătea un potir de aur, iar

3. colo, după altar, se înălţa statuia unei femei cu faţa acoperită cu văl. Într-o
mână femeia ţinea sfera, iar în cealaltă un triunghi cu vârful în jos.
Templul era gol. În el eram numai eu, Thales din Argos, faţă în faţă cu
statuia Zeiţei Isis. Nici un sunet, nici un freamăt... Tăcere de moarte.
Încoace, însă, vine cel care cere a doua cupă a Iniţierii, fără să ştie ce să facă,
fără să ştie cum să întrebe, fără să ştie cum să cheme! El vine într-aici
singur, cu înţelepciunea sa, cu curăţenia inimii sale şi cu puterea sufletului
său.
Şi eu, Thales din Argos, fiul înţelept al luminoase Ellade, urmaşul
dinastiei regale a oraşului Porţilor de Aur, cu paşi îndrăzneţi m-am
apropiat de Altar. Am ridicat mâinile şi poruncitor am chemat pe Acela
care întotdeauna răspundea la chemarea mea ca Stăpân al stihiei aerului.
O uşoară suflare a trecut prin templu şi am auzit:
- Eu sunt aici, Arghive! Ce vrei tu de la mine în acest loc groaznic şi
neobişnuit pentru mine?
- Ajutor şi sfat, - i-am răspuns eu. - Cum s-o chem pe marea Zeiţă Isis?
- Ah, Arghive, eu nu cunosc aceasta.
- Atunci pleacă! – i-am ordonat.
Şi eu, Thales din Argos, am rămas singur cu înţelepciunea mea. Am
pătruns în trecutul meu şi mi-am adus aminte totul ce era în măreaţa
Atlantida. M-am înălţat curajos în Planurile Superioare ale Raţiunii. Cu
îndrăzneală mă apucam de toate învăţăturile tainice. Eu ştiam că dacă n-o
voi chema pe Zeiţă, atunci nu voi ieşi din acest templu, cum nu au ieşit toţi
cei care s-au coborât în templul acesta înainte de mine.
Iată înţelepciunea mea mi-a spus ce să fac. Curajos am început să
rostesc marile şi tainicele rugăciuni care răsunau în Atlantida, în templul
Pururea-Tinerei-Maici-Fecioare.
- Maică Isis, - am chemat eu, - ridică vălul Feţei Tale! Eu te cunosc ! M-
am rugat Ţie în măreaţa Atlantida. Ridică vălul Tău ! Eu Te cunoşteam pe
Tine sub numele de Pururea-Tânără-Maică-Fecioară. O, Maică Măreaţă,
descoperă faţa Ta preotului Tău!
Şi încet-încet din colţurile îndepărtate ale templului s-au întins sunete
argintii tremurătoare de sistrum. Undeva sus au răsunat clopoţei luminoşi.
S-a făcut auzit un cântec depărtat. Şi templul a început să se umple cu o
ceaţă argintie-albastră, iar norul acestei ceți s-a lăsat pe Altar. Şi prin ceaţă
s-au aprins doi ochi. Dacă voi, asemenea mie, în apropierea de marginea
Universului, aţi fi văzut adâncimea beznei Haosului, doar atunci aţi putea
să vă formaţi o imagine a profunzimii acestor ochi.

4. Iată şi conturul capului în klaft, un chip de frumuseţe nepământească.
Iată giganticul tors cu linii de frumuseţe neînchipuită. Iată şi corul de
îngeri... Nu, asta este vocea Zeiţei. Şi eu aud:
- Arghive! Mare e înţelepciunea ta! Arghive! Mare este îndrăzneala ta!
Arghive, mare va fi şi răsplata ta! Am venit la tine, Arghive. Am venit la
tine, preotul meu bătrân, care mi se ruga în templele Atlantidei. Am venit
la tine, marele luminător al sanctuarului Thebei, ca ocrotitoarea ta Isis.
Apropie-te, fiul meu! Dă să suflu peste tine suflarea mea.
Puternic era sufletul meu. M-am apropiat cu curaj de altar şi am
îngenuncheat. Şi aici am primit suflarea Zeiţei Maici.
- Thales din Argos! - a spus Ea. - În nesfârșitul Universului Eu viu sub
multe chipuri şi numai înţelepţii ca tine, Arghive, ştiu să mă recunoască în
nesfârşitele mele apariţii. Arghive, am ştiut că mă vei recunoaşte. Am ştiut
aceasta din cauză că atunci când tu, înţeleptule, primind prima iniţiere,
vorbeai în Ellada cu luminoasa mea fiică, pe care voi o numiţi Pallas-
Athena, eu şi atunci am citit în gândurile tale că toate acestea sunt una -
Înţelepciunea ce merge în întâmpinarea Marei Revelaţiuni. Chiar atunci te-
am pecetluit cu degetul meu. Am ştiut că şi azi înţelepciunea ta va rămâne
biruitoare. Cu ce am să te răsplătesc, marele meu fiu? Eu văd răspunsul
tău: «Cu nimic, Măreaţă Maică!» Dar Eu te voi răsplăti cu cuvintele mele,
Arghive! Stranie, neînţeleasă, neobişnuită va fi soarta ta! Tu, fiind om, vei fi
ne-om. Puterea ta va fi de neînvins. Dar, Arghive, puterea aceasta va fi
adusă de tine la picioarele mele. Vor trece mii de ani, ei vor fugi deasupra
capului tău şi numai atunci tu, mare în înţelepciunea ta, vei înţelege ce ţi-
am spus în acest templu.
Zeiţa a ridicat potirul, l-a apropiat de sânul drept, şi din sân a pornit o
țâșnitură în potir. Când potirul s-a umplut, Isis mi l-a întins mie.
- Bea, fiul meu! Bea laptele mamei tale!
Şi eu am băut... Un trăsnet s-a dezlănţuit în pieptul meu; un zgomot de
sute de mii de universuri a trecut deasupra capului meu, parcă nemărginit
cădeam eu în beznă, parcă eu mă înălţam spre Perdeaua de Foc.
Când m-am deşteptat, am văzut la capul meu faţa îngrijorată dar
blândă a Învăţătorului meu Heraclit.
- Scoală, fiul meu! Scoală, noul luminător al sanctuarului Thebei!
Aceasta să fie scris deosebit de către Cleon.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Thales din Argos