De as avea un soț cât o musca pdf

DE-AȘ AVEA UN SOȚ
CÂT O MUSCĂ…
http://www.all.ro/de-as-avea-un-sot-cat-o-musca.html

HATICE MERYEM
Hatice Meryem s-a născut la Istanbul, în
anul 1968, unde a absolvit Facultatea de
Finanțe, Economie și Științe Administra-
tive. A lucrat trei ani într-o bancă, iar în
anul 1994 a părăsit Turcia, stabilindu-se
în Londra. Aici a lucrat inclusiv ca mena-
jeră, până a reușit să obțină colaborări cu
diferite publicații. Între anii 1996 și 2001
a fost redactor-șef la revista Ox. Volumul
De-aș avea un soț cât o muscă… a fost
publicat în 2002, ﬁind apoi retipărit de
opt ori.
Hatice Meryem
„Mă consider incompletă și nepregătită.
Dar acum sunt conștientă că aceste neajunsuri
pot ﬁ văzute ca un parfum aparte. Scriu
literatură fără să știu exact cum se face. Cred
că așa procedează scriitorii adevărați.“

H MATICE ERYEM
DE-A ŢŞ AVEA UN SO
CÂT O MUSCĂ...
Traducere din limba turcă și note de
Selciuc Muslim

Originally published in the Turkish language under the title
SINEK KADAR KOCAM OLSUN BAȘIMDA BULUNSUN
by İletișim Yayınları
Copyright © 2002, İletișim Yayınları A.Ș.
No part of this book may be reproduced, in any form without written permission
from the publisher. Published by arrangement with İletişim Publications via
Anatolialit Agency.
DE-AȘ AVEA UN SOȚ CÂT O MUSCĂ...
Hatice Meryem
Copyright © 2012 Editura ALLFA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
MERYEM, HATICE
De-aș avea un soț cât o muscă... / Hatice Meryem; trad.:
Selciuc Muslim. – București: ALLFA, 2012
ISBN 978-973-724-381-2
I. Muslim, Selciuk (trad.)
821.512.161-31=135.1
Toate drepturile rezervate Editurii ALLFA.
Nicio parte din acest volum nu poate ﬁ copiată
fără permisiunea scrisă a Editurii ALLFA.
Drepturile de distribuție în străinătate aparțin în exclusivitate editurii.
All rights reserved. The distribution of this book outside
Romania, without the written permission of ALLFA,
is strictly prohibited.
Copyright © 2012 by ALLFA.
Editura ALLFA: Bd. Constructorilor nr. 20A, et. 3,
sector 6, cod 060512 – București
Tel.: 021 402 26 00
Fax: 021 402 26 10
Distribuție: Tel.: 021 402 26 30; 021 402 26 33
Comenzi: comenzi@all.ro
www.all.ro
Redactare: Mădălina Vasile
Tehnoredactare: Liviu Stoica
Corectură: Anca Vlăducă
Design copertă: Alexandru Novac

Pentru băiețelul cu ochi strălucitori și păr creț

9
Dac-aș fi soția unui bețiv... într-o noapte ploioasă, lipită de
scaunul din colț, de la geam, aș asculta diferitele melodii ale
apei care curge pe burlane, iar ușa s-ar trânti tare-tare în timp
ce-l aștept pe soțul meu.
— Vecină, soțul dumneavoastră este căzut în parcul de jos...
— Mulțumesc, vecine, aș spune. Bine că m-ai anunțat.
Așa ar fi soarta mea – ce să-i faci. Mi-aș pune pe cap baticul
care nu alunecă, cumpărat din Bazarul de la Bursa, și m-aș arun-
ca în stradă. Pentru că sunt obișnuită, aș merge prin ploaie, exact
ca femeile care au văzut și au trecut prin multe greutăți la viața
lor; dar aș fi tânără și frumoasă, iar vecinilor li s-ar face milă.
„Sărăcuța, ce soartă rea are…“ ar spune ei; hai să inventez, de
exemplu, am fost aleasă cea mai frumoasă din Ayvalik, înainte
de a mă căsători, și asta ar dubla durerea mea în ochii prietenilor.
De sub un felinar, ochii mei ar încerca să găsească parcul, și
în cele din urmă ar da de soțul meu căzut în spatele unei bănci.
Aș începe să blestem, încercând să-l ridic de subsuoară pe soțul
ăsta al meu care umblă prin baruri și cârciumi îmbrăcat numai
într-o cămașă subțire, deși e iarnă. În timp ce rochia și vesta mi
s-ar murdări de noroi, iar fața mi-ar fi brăzdată de apă, el m-ar
împinge și ar zice:
— Pleacă, Sevda, pleacă, lasă-mă să mai dorm puțin.
După ce mi-ar spune asta, l-aș lăsa exact unde e și m-aș duce
în cele din urmă la vecinul care a venit la ușa mea să mă anunțe.
Apoi m-aș întoarce cu vecinul, prin ploaie, mergând acum un
pic mai repede; deoarece față de vecin trebuie să arăt mai în-
grijorată, aș merge din ce în ce mai repede. Aș apuca eu de un
braț firav și vecinul de celălalt și am începe să-l târâm. Ochii

10
adormiți ai soțului meu ar întâlni ochii mei verzi pe tot parcursul
drumului.
— Sevda, ar zice.
— Da, aș răspunde eu.
— Sevda, ar zice iar.
— Ce este...? aș răspunde, iar el ar spune iar „Sevda“, până
când l-aș arunca pe canapeaua din hol. Cu un simplu „mul-
țumesc“ l-aș expedia pe vecin.
Nici n-ar pleca acesta bine din casă, că soțul meu s-ar scula
și-ar veni spre mine, reproșându-mi că vecinul cel binevoitor
este prietenul meu. Ar începe scandalul, ar întreba ce căuta ve-
cinul la ora asta târzie, ar lovi în pereți cu tot ce-ar prinde în
mână, făcându-mă „curvă“. În cele din urmă ar rămâne lat pe ca-
napea, lac de sudoare. Și atunci, ca în prima perioadă a căsniciei
noastre, aș scoate lenjeria curată și călcată din ultimul sertar al
garderobei și aș încerca, cu greu, împingându-l și trăgându-l, să
curăț trupul greu al soțului meu cu un prosop curat. L-aș lăsa să
doarmă acolo unde e. Aș arunca doar o pătură pe el. „Celui care
doarme, îi ninge“, se spune – la asta m-aș gândi. Și chiar în acea
oră a serii, când să bag aspiratorul să curăț cioburile, doamna
Adrina, vecina de vizavi, ar veni lângă mine, prin poarta de la
drum, rămasă deschisă.
— Ești bine, fata mea? m-ar întreba. Nu știu de ce, dar la
acea oră furtunul aspiratorului mi-ar pica din mână și aș începe
să plâng. Doamna Adrina nu mi-ar spune, ca celelalte femei,
„Lasă-l pe omul ăsta, întoarce-te la casa tatălui tău, întoarce-te
cât mai ești frumoasă și tânără“.
De la căsătorie, deoarece își pierduse soțul de tânără și rămă-
sese singură, spunea că, în cele din urmă, nu e bine ca sufletul
și patul părții femeiești să rămână goale, că asta înghiontește
diavolul.
— Ah, fata mea, să ai un soț cât o muscă, dar să-l ai lângă
tine. Să fie cât o muscă, dar să fie… ar spune ea și, în cele din
urmă, ar pleca.

11
Dac-aș fi soția unui portar dintr-un bloc de apartamente...
în fiecare seară aș găti mâncăruri cu usturoi, umplând tot holul
de miros. Deoarece majoritatea doamnelor care stau în aparta-
mentele superioare sunt femei care muncesc, aș vrea ca mirosul
de usturoi să-i întâmpine atunci când se întorc de la serviciu și,
cu greu, scot cheile din genți și intră în casa unde mâncarea nu
e gata. Deoarece mi-ar fi milă de vecinele astea care nu mai au
nicio vlagă în mâini. Aș face asta pentru a le trezi cu mirosul de
usturoi și pentru a le readuce în fire. Aș face acest lucru pentru
ca vecinele mele, care au frigiderul plin de legume înghețate,
să-și dea seama, brusc, de ce se chinuie în lumea asta trecătoare.
Însă ele, fără a avea habar de zbaterile astea ale mele, pentru
soții și copiii lor ca niște îngeri, se apucă să dezghețe mâncăru-
rile congelate, să pună masa, să strângă masa, să umple mașinile
de spălat cu rufele murdare – pe care le vor scoate dimineață,
când trebuie să meargă la serviciu, deschizând ușa mașinii de
spălat și punând în lighean de la chiloți și până la fețe de pernă,
de la ciorapi bărbătești până la sutien, apoi agățându-le pe toate
la uscat în balconul micuț – și, după alergătura asta, în timp ce
dorm lângă soții lor, visează la pata de pe gulerul cămășii și la
ploaia care cade, speriindu-se cumplit. Iar soții lor, în care au
atâta încredere, dorm – n-au cum să le protejeze.
Aș găti mâncărurile cu usturoi pentru ca ele să-și dea seama,
imediat ce intră pe ușa blocului, de diferența dintre afară și înă-
untru. Aș face asta pentru ca ele să-și dea seama că ajung câțiva
căței de usturoi, cu mirosul lor puternic, pentru a împărți viața
în două. Aș vrea ca ele să audă vorba care spune că „atunci
când mâncarea fierbe, și femeia trebuie să stea lângă cuptor și

12
să ﬁarbă odată cu ea“. M-aș gândi adesea că poate, într-o seară,
o să-ncurce drumul și o să coboare la mine în subsol, unde ar
putea mânca doi, trei dovlecei, numai buni pentru burțile lor
uscate.

13
Dac-aș fi soția unui strungar... patul, plapuma, perna, cear-
șaful ar mirosi a fier rece-rece. În primii ani ai căsniciei noastre
nu m-aș putea obișnui cu acest minereu. Pentru că soțul meu
strungar ar veni în fiecare seară acasă cu fiare încinse ca niște tă-
ciuni aprinși, încercând să le răcească și umplând locul de aburi.
Unele zone din mine s-ar lega de fier și prietenia noastră cu fierul
s-ar transmite, mai ales, când aș fi gravidă cu primul nostru copil.
Într-o dimineață, până să răsară soarele, aș porni la drum îm-
preună cu soacra mea. În fața ușii secției de nașteri a Spitalului
de Asigurări Sociale m-ar cuprinde un ușor leșin; el mi-ar fi soli-
citat de soacra mea – altfel ar trebui să așteptăm până după-amia-
ză, așa mi-ar spune. Deoarece mi-ar fi rușine de domnul doctor,
nu l-aș lăsa să-mi pună pe burtă unealta aia cu ultrasunete; soacra
mea ar aproba dând din cap această decizie înțeleaptă și la locul
ei; „Ce nevoie este să-i arăți unui necunoscut toate zonele?“ ar
spune ea la ieșire.
După ce mi-ar trage pleoapele de jos, domnul doctor ar înțe-
lege totul, într-o clipă: „Aveți lipsă de fier!“ Aș rămâne mirată.
Să existe lipsă de fier la nevasta unui strungar – la asta nu m-aș
fi gândit. Atunci mi-aș da seama, pentru prima dată, că trebuie
să nu mai scutur cearșafurile. Nu i-aș spune nimic soacrei mele.
Deoarece, cu siguranță, ar avea mult mai multe de spus peste ce
aș spune eu și, de data asta, n-aș vrea ca ea să se bage.
Mi-aș aminti cu bucurie, în timp ce-aș sta pe scaunul care se
clatină cel mai puțin din tot microbuzul, de cele câteva grame de
pulbere pe care soțul meu strungar le lasă în urmă. De fapt, după
asta ar începe povestea mea. Pentru ca diminețile vecinele mele
să nu comenteze, să nu spună „Uitați-vă și la mireasa asta nouă,

14
nu scutură nici cearșafuri, nici batiste“, aș scutura un cearșaf
nou, scos din rucsac; și n-aș înghiți imediat, ca o lacomă, pul-
berea de pe cearșaful pe care am dormit; aș ascunde-o, ca pe
niște prafuri a căror valoare e recunoscută, și aș folosi-o de-a
lungul întregii zile, în cantități mici. Ca toți bărbații care au de-a
face cu ﬁerul, și soțul meu strungar ar trece cu vederea această
practică a mea, gândindu-se că așa micuțul nostru va deveni un
om curajos, cinstit, sănătos.

15
Dac-aș fi soția unui pitic... cu siguranță m-aș îndrăgosti de
el. Aș crede, fără motiv, în senzația că toată lumea e împotriva
relației noastre, relație greu de înțeles de către cei care privesc
de afară; mi-aș înălța sufletul cu această senzație puternică, prin
care lipsurile sunt prelungite și ajung invizibile.
Serile, când aș fi singură cu soțul meu pitic, ne-am lipi, ca unși
cu clei, unul de altul, rămânând sub influența acestei senzații pu-
ternice, care e tot ce mai avem. Ca un purice sănătos, după ce s-ar
târî prin toate zonele mele frumoase, negre și albe, mari și mici,
moi și dure, ar intra cu tot corpul în cea mai ascunsă și în același
timp cea mai vizibilă, cea mai adâncă și plină de viață gaură.
În somn aș vedea spiridușii pitici care trăiesc în adâncurile
munților, în colțurile cele mai îndepărtate ale minei. Soțul meu
pitic e regele acestor zâne și spiriduși pitici; ei au armate și mina
subterană în care locuiesc e plină de pietre prețioase. Iar eu sunt
cea mai ispititoare fată a unui ofițer onorabil din armata regelui
nostru pitic. N-ar exista în armată soldat cu care să nu mă fi
culcat. Aș fi vestită. Într-o zi, notorietatea mea ar ajunge până la
regele nostru măreț și pitic; ajunge, iar el îmi dă de veste, prin
intermediul mesagerilor, că vrea să mă vadă. Continuarea este
evidentă – fără să mai stau pe gânduri, aș acționa. Dimineața,
când se trezește și vede lângă el o fată epuizată, cu obrajii ca me-
rele și trupul alb, ar spune: „Gata. Numai o femeie ca ea, care se
leagă de viață cu toate cele patru membre și cu tot trupul, poate
să-mi perpetueze specia.“

16
În timp ce eu dorm, ne-am și logodi.
Dacă aș ﬁ soția unui pitic, m-aș trezi în ﬁecare dimineață
veselă și cu chef de viață.

17
Dac-aș fi soția unui imam... și soțul meu imam, ca toți ima-
mii muritori de pe fața acestui pământ, ar da importanță lucru-
rilor lumești, și eu aș semăna cu soțiile celorlalți imami, aș trăi
fericită și m-aș bucura de viață, în lumea asta trecătoare; și, în
plus, numele „Nurten păcat“ n-ar ieși din gurile acoperite de
basma ale femeilor din cartier iar copiii lipsiți de morală nu ar
striga după mine „Măr uriaș, cât juma’ de lume“. S-ar gândi că
nu am cunoștință de poreclele puse de femei și nu iau în serios
batjocura făcută de copii. Însă mi-ar păsa; și chiar aș fi întristată.
Câteodată, îndreptându-mă spre casa noastră cu două came-
re aflată lângă geamie, aș trăi trecutul și prezentul, aș privi tre-
cutul și prezentul cu aceiași ochi și m-aș gândi că cel mai de
preț lucru pe care Allah l-a dăruit oamenilor este timpul... Altfel,
cum ar rezista omul dacă ar strânge în brațe atât trecutul, cât și
viitorul... dacă ar putea să dirijeze în același timp și trecutul și
viitorul... Altfel, cum ar reuși o femeie să se îngrașe cincizeci
de kilograme în cinci ani... Altfel cum ar crede omul (Allah să
să ierte) că o femeie poate să fie geloasă pe bărbatul ei fiindcă
acesta îl iubește pe Allah...
Pentru a arăta că este cel mai devotat slujitor și că are credința
cea mai mare, soțul meu și-ar petrece timpul, seara și dimineața,
rugându-se. Ridicându-se de la masă după ce a mâncat doar atât
cât să nu moară, soțul meu ar începe să slăbească pe zi ce trece,
iar în cele din urmă, mâncând doar alimentele care să-i asigure
puterea de zi cu zi, ar rămâne foarte puțin la masă. Imediat ce
s-ar trezi, s-ar spăla, s-ar purifica, și-ar lua cele mai bune haine
și ar fugi către Allah.

18
Diminețile, după ce copiii ar pleca, aș rămâne singură. După
ce strâng primprejur, ies în stradă. Bârfitoarele din fața ușii de
cum mă văd încep să-și aranjeze baticul. După ce ajung la casa
unde am fost invitată, se adună în jurul meu și așteaptă să încep
conversația.
Primul lucru pe care l-aș face după ce aș începe conversația
cu „Islamul este mai subțire ca ața și mai tăios ca sabia“ și după
ce aș încheia cu „nu vă dedați perversității și violenței“ ar fi să
adun în palmă firimiturile în timp ce se pregătește masa pentru
mine, și să le înghit. Mâncând delicioasa plăcintă cu cartofi aș
spune: „Doamnelor, televizorul este un păcat, nu stați și vă uitați
cu orele la el, mai spuneți și faceți rugăciuni. Aveți grijă când
vă cumpărați muselina pentru rugăciune. Unii pictori fățarnici,
desenează ceva ca un «plus» în mijlocul florilor; ei cred că noi
nu ne dăm seama, că nu vedem, dar uite că suntem atente, și voi
să nu uitați, ne introduc pe ascuns motive cu cruce, iar rugăciu-
nea făcută cu această muselină este un păcat, nu uitați!“ Și apoi
aș continua, trăgând în piept mirosul de umplutură de carne și
mâncând sarmalele cât încă mai sunt calde: „Aveți mare grijă la
covoarele de rugăciune... Să nu fie cu flori, ramuri, trandafiri...
Ochiul este cel mai păcătos organ al femeii... Allah a dat femei-
lor ochii pentru a le încerca, gândiți-vă, s-a spus să-ți stăpânești
mâna, șoldul, limba, dar dacă ochiul nu vede și mâna, și șoldul
și limba stau potolite...Aveți mare grijă la ochii voștri, dacă vi se
agață ochiul, chiar și pentru o clipă, de floare, gărgăriță, ramură,
trandafir, dacă vă zboară mintea, pentru un moment, rugăciunea
nu mai e bună.“
Apoi ar veni momentul cel mai apreciat de femei. La unele,
soțul dorește să se culce cu ele de mai multe ori într-o zi, iar
ele se întreabă ce ar trebui să facă pentru a fi merituoase lui
Allah. Unele chiar se întreabă ce să facă atunci când se află în
acea perioadă a lunii specială pentru femei iar bărbații lor sunt
dornici de relații intime și se lipesc de spatele lor apucându-le
de mijloc; ele nu vor să-și supere bărbații, dar nici nu vor să
facă păcate, mai ales că este păcat să ai relații intime cu soțul în
perioada aceea. Unele dintre ele, după ce ar începe cu „Nu vă
supărați că vă întreb, doar suntem între femei“ și după ce mi-ar

19
cere să trec cu vederea această nerușinare, mi-ar zice: „Bărbatul
meu este mai leneș și nu-și rade părul din zona intimă, există în
religia noastră o măsură pentru asta?“ Dar, văzând obrazul meu
înroșit, ar spune într-un ﬁnal: „Sau soțul meu să-l întrebe mai
bine pe domnul imam.“ Așa încearcă să se întoarcă de la vină.
Astfel de întrebări nelalocul lor n-ar mai conteni și câteodată
m-aș găsi în poziția de a nu ști ce să răspund la întrebările adre-
sate chiar și de către femeile mai în vârstă ca mine, iar în cele
din urmă aș începe să spun, cu venerație, una dintre predicile
soțului meu: „Doamnelor, soții voștri sunt raiul și iadul vostru.
Nu uitați că în ziua judecății bărbații voștri vă vor aștepta la
poarta raiului, și la cea a iadului! Ei hotărăsc dacă mergeți în
rai sau în iad! Dacă vreți să ajungeți în rai, chiar dacă sunteți cu
burta la gură, chiar dacă sunteți lângă aragaz și faceți mâncare,
nu ar trebui să vă feriți de dorința soțului; atunci când vă strigă
soțul, să-i răspundeți la chemare...“
În timp ce-aș povesti, m-aș gândi la soțul meu.
Trup și suﬂet cu religia.
Îmbrățișat cu religia.
Mai apropiat de religie decât mine.

De as avea un soț cât o musca pdf

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (9)

Similar to De as avea un soț cât o musca pdf

Similar to De as avea un soț cât o musca pdf (10)

More from ALL.RO

More from ALL.RO (20)

De as avea un soț cât o musca pdf