SlideShare a Scribd company logo
1 of 50
Download to read offline
Găsim soluții!
Sau le creăm!
10 ani
de istorie și viitor
în outdoor
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Istorie și viitor
în outdoor
În anul 196 î.Hr., faraonul Ptolemeu al
V-lea a făcut cunoscut poporului raportul
asupra stării națiunii. Nu l-a rostit. A scris
pe o piatră toate faptele bune pe care le-a
făcut în timpul domniei sale.
Putem spune azi că Ptolemeu al V-lea a folosit o for-
mă de outdoor electoral. Cunoscută azi ca piatra de la
Rosetta, această soluție incipientă de publicitate out-
door i-a ajutat pe specialiști să descopere o parte im-
portantă din istoria Egiptului antic.
În 15 decembrie 1969, în America unei epoci care
folosea deja masiv și abil outdoor-ul, o știre făcea în-
conjurul lumii, într-o campanie de publicitate care a
schimbat cursul istoriei. Agențiile de știri din întreaga
lume anunțau că John Lennon și Yoko Ono au cum-
părat spațiu pe panouri publicitare în 11 orașe din în-
treaga lume, traduse în 60 de limbi. Când războiul din
Vietnam continua să facă victime, panourile outdoor
închiriate de cei doi cunoscuți artiști captau atenția tu-
turor printr-un text scris cu litere mari: RĂZBOIUL S-A
TERMINAT! Completat apoi în litere mici cu: „Dacă
vreți și voi.” Panourile outdoor au fost suportul principal
pentru o campanie cu un mesaj de pace, care a făcut
înconjurul lumii și al cărei mesaj continuă să răzbată,
să schimbe și acum minți și atitudini. „Tot ce trebuie să
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
vă amintiți este că voi aveți puterea. Să nu credeți că
nu puteți face nimic.” - le spune și acum John Lennon
tuturor, chiar dacă nu mai e printre noi, datorită acestei
campanii memorabile.
Outdoor-ul s-a dezvoltat în același ritm cu omenirea,
fiind permanent parte a vieții și istoriei noastre. A re-
flectat, în fiecare perioadă, tiparele de gândire, men-
talitățile, modul de comunicare și clișeele specifice
vremurilor.
Acum ca întotdeauna, cu inteligență, creativitate și res-
ponsabilitate, publicitatea outdoor poate să informeze,
să ne relaxeze sau – pentru cauze legitime – să ne
mobilizeze! Și poate chiar să înfrumusețeze străzile,
orașele, țara. Sau să schimbe în bine viața oamenilor.
Dacă știm să o facem. Și doar dacă vrem și noi!
La Universal Solution găsim
întotdeauna soluții în outdoor.
Sau le creăm.
Istorie și viitor
în outdoor
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Cum am făcut istorie
în primii 10 ani?
În anul crizei care a tul-
burat puternic nu doar
mediul economic, ci și
viața oamenilor, în ge-
neral, când mulți închi-
deau afacerile, am lansat
Universal Solution, prima
regie de vânzări națională
care oferă servicii comple-
te de consiliere, manage-
ment și închiriere de pano-
uri de publicitate outdoor;
2008 2009 2010 2010 2012
Creăm și punem la dispo-
ziția clienților noștri primul
software care le permite
să controleze și să alea-
gă ușor și rapid din ofer-
tele a zeci de furnizori la
nivel național;
Sărbătorim partenerul cu
numărul zece în rețeaua
de furnizori care acope-
ră peste 10 județe și 15
orașe;
Depășim trei milioane de
Euro cifră de afaceri;
Devenim membri BRAT,
asociația profesională au-
torizată de reglementare
a industriei de publicitate;
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Cum am făcut istorie
în primii 10 ani?
Ne alăturăm echipei de
profesioniști a BRAT și pu-
nem bazele dezvoltării pri-
mului sistem de monitoriza-
re outdoor din România, la
standarde internaționale;
2013 2015 2017 2017
Lansăm negocierile pen-
tru studiile de audien-
ță în primele orașe din
România;
Susținem dezvoltarea
studiilor de piață reali-
zate cu patru institute
din elita companiilor de
cercetare din Romania,
GFK Romania, IPSOS
Romania, CC SAS SA și
Metro Media Transilvania
prin 10 000 de chestiona-
re în 10 orașe din țară;
Ne implicăm alături de
BRAT în lansarea primul
studiu de audiență în out-
door din România;
2018
Preluăm leadership-ul și
devenim vocea autorizată
a industriei în efortul de
a schimba standardele
de calitate și a oferi cli-
enților audiențe, nu doar
panouri.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Suport de impact pentru mixul de comunicare
Nici un mesaj nu dă rezultate transmis o
singură dată, pe un singur canal. Din acest
motiv, specialiștii au grijă să ia în conside-
rare un întreg mix integrat de comunicare,
în care, pentru majoritatea organizațiilor și
brandurilor, outdoor-ul continuă să aibă un
rol important. Mai mult, conform studiilor re-
cente, consumatorul final trebuie să vadă un
mesaj de aproximativ 10 ori înainte să reacți-
oneze sau să ia o decizie. Panourile și recla-
mele outdoor permit companiilor să-și com-
pleteze și să-și susțină eficient campaniile
transmise pe alte canale – televiziune, radio,
digital, marketing direct sau presă scrisă -
cu un mesaj de impact care poate fi văzut
de mai multe ori.
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
1
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Maximum de impact și expunere pentru branduri
Alături de televiziune, outdoor-ul s-a dovedit
canalul care generează cea mai mare ex-
punere (reach) și cel mai puternic impact.
Peste 60% dintre directorii de marketing și
directorii generali chestionați recent doar în
legătura cu outdoor-ul digital îl consideră
obligatoriu în mixul de promovare. În medie,
9 din 10 persoane de peste 18 ani sunt ex-
puse mesajelor outdoor, indiferent de obice-
iurilor lor media.
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
2
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Profitați de exclusivitate
Spre deosebire de televiziune sau radio,
unde reclamele rulează în calupuri aglo-
merate, outdoor-ul oferă oportunitatea de
a transmite un mesaj țintit către o audiență
captivă cu un mesaj exclusiv și unic, într-un
anumit moment și loc
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
3
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Generați impact prin proximitate
Mesajele outdoor generează rezultate în
primul rând datorită proximității geografice.
Toate companiile și brandurile ar trebui să
analizeze și să-și crească permanent opor-
tunitățile de vânzare sau loializare folosind
inteligent oportunitățile marketingului de
proximitate: panouri sau casete direcționa-
le, mesaje și promoții in apropierea locului
de vânzare. Multe companii închiriază per-
manent sau pe termen lung toate panourile
sau spațiile de outdoor disponibile în aces-
te zone cu potențial și au grijă să reînno-
iască permanent mesajele pentru a crea
permanent impact, rezultate, noutate sau
curiozitate.
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
4
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Profitați de contextul în care e plasată audiența
Reclamele outdoor inteligente mizează pe
înțelegerea și exploatarea creativă a contex-
tului în care se află audiența: în așteptarea
autobuzului, la metrou sau la semafor.
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
5
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Obțineți un maximum de rezultate pentru investiție
Spre deosebire de televiziune, radio sau
alte canale de comunicare de masă, prin
localizare și contextualizare, prin investițiile
outdoor se pot maximiza rezultatele pentru
investiția făcută, cu risc mai mic de a plăti
mult pentru audiențe care nu sunt în publicul
țintă. Pentru companiile cu bugete de mar-
keting mici și investiții de marketing reduse,
un mix de comunicare de 2-3 canale care
include și outdoor-ul poate fi soluția care
aduce un maximum de rezultate cu investiții
minime. O companie cu distribuție limitată la
o serie de orașe, de exemplu, poate obține
un maximum de vânzări concentrându-se
pe doar câteva canale cum ar fi outdoor-ul,
digitalul și vânzarea directă.
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
6
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Mesaje eficiente pentru audiența care nu poate fi atinsă pe alte canale
Outdoor-ul continuă să ofere impact și re-
zultate și să ajungă sigur la audiență, in-
diferent de obiceiurile de cumpărare sau
de consum media. Un procent în crește-
re din audiența urbană cu venituri mari și
disponibilitate de achiziție nu mai urmărește
canale TV de masă sau le consumă foarte
selectiv. Peste 25% dintre internauții români
și-au instalat adblocker-e, adică programe
care împiedică afișarea reclamelor digitale.
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
7
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Rată mare de conversie
Toate studiile și cercetăriile creditează încă
outdoor-ul drept canalul care generează
cea mai mare rată de conversie, acțiuni con-
crete (telefoane, vizite) și ulterior vânzări.
Conform companiei de cercetare Arbitron,
peste două treimi dintre consumatorii expuși
traficului urban iau decizii de cumpărare în
drum spre casă și, mai ales, în afara casei.
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
8
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Creșteți doza de creativitate care aduce rezultate
Mesajele oudoor stimulează companiile să
genereze mesaje de impact, adaptate locu-
lui și momentului și cu resorturi care să ge-
nereze acțiune. Şi, în consecință, rezultate
de business.
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
9
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Susțineți decizia de achiziție
S-a dovedit că reclamele outoodor func-
ționează eficient în oricare dintre etapele
unui demers de comunicare și că pot in-
fluența toate etapele din procesul de achi-
ziție. Ultimele studii ale Outdoor Media
Centre arată însă că outdoor-ul este cel mai
frecvent ultimul canal de comunicare la care
clienții au reacționat înainte de a lua o deci-
zie de achiziție, iar companiile eficiente știu
să profite de acest lucru în campaniile de
comunicare.
Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească
companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o
creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma.
10
10 motive să includeți outdoor-ul
în mixul de promovare
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 sfaturi pentru un mesaj de
impact în outdoor
1.	 Contrast și lizibilitate
Înainte de a investi în pano-
taj, asigurați-vă că mesajul de
campanie are contrast și lizibi-
litate. Combinațiile de culoare
cu contrast ridicat asigură cea
mai bună vizibilitate în outdoor.
Când se vizualizează de la dis-
tanță, culorile și nuanțele simi-
lare își pierd impactul.
Cele 15 combinații de culori de
mai jos afișate au fost testate și
ordonate pentru cea mai bună
vizibilitate la diferite distanțe. În
măsura în care regulile de co-
municare și identitate de brand
vă permit, asigurați-vă că ale-
geți varianta cu impact maxim.
2.	 Mesaj și comunicare
verbală
Mesajele în outdoor trebuie să
fie simple, clare și ușor de citit.
Dimensiunea este componentă
importantă în lizibilitatea textului.
Condensați cât mai mult mesa-
jele pentru a vă asigura că sunt
receptate așa cum vă doriți.
3.	 Fundal
Fundalul, background-ul unui
mesaj outdoor ar trebui să ră-
mână cât mai simplu, pentru a
permite vizualului sau mesajului
central să se impună.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 sfaturi pentru un mesaj de
impact în outdoor
4.	 Evitarea bicromiilor
Bicromiile sau imaginile alb-ne-
gru pot genera confuzii când
sunt percepute de la distanță,
iar mesajele pot fi mai greu de
înțeles.
5.	 Umorul
Şi în outdoor, dacă retorica
brandului permite, umorul va
genera cel mai favorabil răs-
puns din partea targetului și
simpatie sau aprecieri favorabi-
le, dincolo de recunoaștere sau
notorietate.
6.	 Vizalul
În outdoor, imaginea face dife-
rența și doar un element vizual
de impact poate face mesajul
publicitar să se distingă în pei-
sajul urban aglomerat. Publicul
țintă poate fi captat sau atras
de elemente vizuale neobișnuite
sau surprinzătoare, spectacu-
loase, prezentare diferit.
7.	 Intriga
Un mesaj captivant și bine pus
în scenă care atrage atenția și
stârnește curiozitatea va crește
impactul și va permite audienței
să se implice, să reacționeze la
mesajul publicitar sau să devină
parte din acesta.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 sfaturi pentru un mesaj de
impact în outdoor
8.	 Folosirea puterii logo-
ului
Mesajele de outdoor de succes
știu să profite de puterea lo-
go-urilor. Mai mult, un client de
publicitate cunoscut poate creș-
te impactul mesajelor de outdo-
or, transformând logo-ul într-o
parte importantă a mesajului.
9.	 Adaptare pentru amplasare
Înainte de a dezvolta layout-ul
pentru outdoor, trebuie să se
țină întotdeauna cont de ampla-
sarea suporturilor și de dimen-
siunile acestora. Cele mai multe
și mai frecvente greșeli în dez-
voltarea mesajelelor de outdoor
vin din lipsa de comunicare și
adaptare, sub presiunea terme-
nelor sau din cauza lipsei de
comunicare între cei implicați
în conceperea și promovarea
mesajului.
Un layout care pare încărcat
pentru suporturile amplasate pe
clădiri sau pe cele vizibile din
traficul auto poate însă funcțio-
na cu rezultate pentru alte tipuri
de canele outdoor, cum ar fi de
pildă cele de suport pietonal:
city light-uri, bus-shelter-e, indo-
or poster frame etc.).
10.	Creativitate cu
simplitate
În outdoor, puterea creativității
vine din simplitate, claritate și
concizie. Un mesaj creativ de
impact spune mult cu foarte
puțin, nu este redundant și nu
repetă în cuvinte ceea ce trans-
mite deja imaginea. Textele ar
trebui condensate cât mai mult,
iar specialiștii recomandă maxi-
mum șase cuvinte pentru mesa-
jele outdoor.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 momente cheie din istoria
outdoor-ului românesc
În 1996 își începe a ac-
tivitatea prima companie
multinațională în domeniu:
Europlakat Romania.
1996 2000 2006 2007 2008
În 2000 apar primele su-
porturi tip backlit pe do-
meniul public. Compania
Beta Cons a câștigat în
1999 o licitație organizată
de primăria Capitalei și
a concesionat pentru 15
ani locații pentru panouri
publicitare
2006 este anul consoli-
dării industriei având în
top trei companii multi-
naționale – Epa, News
Outdoor și Affichage
Romania.
Anul 2007 rămâne me-
morabil în industrie ca
anul în care afișele și pa-
nourile publicitare care
făceau reclamă la țigări
au fost interzise înce-
pând cu 1 ianuarie 2007.
Campaniile acestor com-
panii acopereau aproape
25% din consumul total
de publicitate stradală.
2008 a rămas anul re-
per în care s-au făcut
cele mai mari investiții în
outdoor: 70 milioane de
euro.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 momente cheie din istoria
outdoor-ului românesc
În 2012, Biroul Român
de audit al Ttirajelor, ală-
turi de 70% din piața de
profil, înființează departa-
mentul de monitorizare a
investițiilor în publicitatea
outdoor: MIP Outdoor.
2012 2013 2014 2016 2018
În 2013 este votată legea
185/2013 privind ampla-
sarea și autorizarea mij-
loacelor de publicitate.
Aceasta lege stabilește
cadrul legal care stă la
baza exercitării activității
de amplasare a mijloace-
lor de publicitate în locali-
tăți, inclusiv pe drumurile
publice din România.
2014 este anul în care
dispar ultimele multina-
ționale din acționariatul
companiilor outdoor din
top trei jucători.
În 2016 sunt lansate ne-
gocierile pentru realiza-
rea Studiului Național
de Audiență în outdoor
(SAO) cu principalii ac-
tori implicați: companii
deținătoare de rețele de
panotaj, agenții de me-
dia și publicitate, institute
de cercetare, companii
de prelucrare de date și
generare de softuri de
planificare.
În 2018 se votează no-
ului Regulamentului de
Publicitate Exterioară în
București și înființarea
Companiei Municipale
de Publicitate și Afișaj
București, companie cu
100% capital de stat.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 avantaje ale studiului de
audiență în outdoor (SAO)
realizat de industrie și BRAT
1.	 TRANSPARENȚĂ.
Este primul studiu care măsoară
audiența panourilor publicitare
și oferă deschis și transparent
informații referitoare la profilele
persoanelor care intră în con-
tact cu acestea.
2.	 CIFRE INDEPENDENTE
ŞI COMPARABILE.
SAO este un studiu sindicalizat
realizat de BRAT, organizație
non profit care pune la dispozi-
ția membrilor săi cifre indepen-
dente (furnizate de un organism
independent), credibile (obținute
după standarde și metodolo-
gii selectate și recunoscute de
întreaga piață) și comparabile
(toate locațiile OOH respectă
aceleași reguli, standarde și
metodologii) împreună cu pa-
tru institute de cercetare cu
experiență.
3.	 DATE PENTRU DECIZII
INFORMATE.
Estimează numărul de persoa-
ne care au oportunitatea de a
observa o rețea sau o selec-
ție de panouri stradale, în me-
die, pe săptămână, și profilul
acestor persoane. Oferă date
și informații legate de privire
la obiceiurile de călătorie ale
audiențelor.
4.	 PREDICTIBILITATE.
Asigură coerență și predictibili-
tate, calculând zonele de vizibi-
litate pentru fiecare panou, in-
dicatorii de audiență și profilele
sociodemografice ale acestora
prin suprapunerea datelor de
mobilitate ale populației cu ariile
de vizibilitate ale panourilor.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 avantaje ale studiului de
audiență în outdoor (SAO)
realizat de industrie și BRAT
5.	 EFICIENȚĂ.
Studiul SAO creează pentru pri-
ma dată un instrument de vân-
zare și cumpărare eficientă în
outdoor, atât pentru clienți, pen-
tru agenții, cât și pentru jucătorii
din industrie care dețin sau în-
chiriază spații de outdoor.
6.	 ANALIZĂ.
Permite evaluarea indicatorilor
de performanță ale unei locații
sau orientări prin crearea de pa-
nouri potențiale de amplasat. În
funcție de rezultatele simulărilor,
clienții de publicitate pot decide
dacă investesc sau nu în acea
locație.
7.	 COERENȚĂ ŞI
CONTROL.
Prin lansarea SAO, panotajul se
va putea compara cu celelalte
medii în termeni de acoperire,
eficiență și profiluri de audiență:
televiziune, radio sau digital.
8.	 PROFESIONALISM.
Metodologia studiului SAO res-
pectă standardele internaționale
specifice studiilor de audiență
pentru panotaj și corespunde
celor mai ridicate standarde din
domeniul cercetării sociologice,
fiind, în același timp, adaptată
specificului țării noastre.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
9.	 REZULTATE
OBIECTIVE.
Răspunde eforturilor industriei
de OOH de măsurare a perfor-
manțelor panotajului într-o ma-
nieră profesionistă, obiectivă și
transparentă.
10.	 INSTRUMENT
INTEGRAT.
Este un instrument adaptat obi-
ceiurilor de lucru din agențiile
de media, perfect integrat și
complementar metodologiilor
curente de pe celelalte canale:
Studiul Național de Audiență
(SNA), SATI.
10 avantaje ale studiului de
audiență în outdoor (SAO)
realizat de industrie și BRAT
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Tehnologia digitală aduce nenumărate avantaje clienților de pu-
blicitate: impact prin imagini în mișcare, video și efecte speciale,
viteză și flexiblitate în implementarea campaniilor, costuri de pro-
ducție mai mici, posibilitatea de a comunica mai multe mesaje pe
același panou sau de a alege interval orare specific pentru o anu-
mită campanie. De exemplu, Financial Times a ales să comunice în
Marea Britanie doar călătorilor care plecau din Heathrow, terminalul
5 către anumite destinații selectate din Statele Unite, iar supermar-
ketul Asda a ales să promoveze în proximitate anumite produse
care nu existau doar în dimineața zilei de 1 aprilie, pentru a-și amu-
za clienții.
Outdoor-ul digital (DOOH)
1
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Kit Kat a dorit să comunice cu
impact mesajul său de brand
și a ales să lanseze și să cre-
eze o campanie originală în-
tr-unul dintre cele mai aglome-
rate și mai obositoare orașe
din lume: în Columbia, primul
billboard care… face masaj!
➤➤ https://www.youtube.com/
watch?v=wYpwpg_gois
Centrul pentru copii din
Shanghai a a dorit să conști-
entizeze audiențele în legătura
cu importanța folosirii muzicii
în terapie. Campania outdoor
a inclus o construcție specia-
lă - o cutie muzicală activată
ori de câte ori era înregistrată
o donație – integrare sonoră și
posibilitatea de a face plăți di-
recte, iar codurile QR prin care
audiențele puteau trimite me-
saje de suținere au adăugat o
componentă de răspuns direct
pe canale mobile.
➤➤ https://www.jcdecaux.com/blog/how-
childrens-charities-ooh-are-changing-
face-non-profit-advertising
Rebook a instalat un billboard
care invita trecătorii să alerge,
dotat cu un senzor care le mo-
nitoriza viteza și îi premia pe
cei mai rapizi cu o pereche de
pantofi.
➤➤ https://www.youtube.com/
watch?v=bXDCJQqodj0
Campanii outdoor cu tehnologii și canale integrate
2
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
În Singapore, Mc Donald’s a
folosit outdoor digital pentru a
oferi gratuit vouchere pentru
micul dejun. Reclamele ară-
tau în timp real numărul de
vouchere rămase, stimulând
clienții să le revendice
Pentru a atrage mai mult aten-
ția femeilor în legătura cu be-
rea, compania germană Astra
a folosit panouri inteligente do-
tate cu cameră și tehnologie
de recunoaștere facială și 70
de tipuri de mesaje, adresa-
te doar femeilor. Softul putea
estima și vârsta, pentru a livra
conținut interesant și adaptat.
➤➤ https://www.trendhunter.com/trends/
beer-for-women
Cafeneaua Pele din Sao
Paolo din Brazilia a folosit un
panou dinamic simplu cu o
persoană care căsca pentru
a reaminti audienței de nevo-
ia de a servi o cafea fierbinte.
Panourile erau însă echipate
cu senzori pentru a detecta și
a reacționa în funcție de nu-
mărul de persoane expuse la
mesaj.
➤➤ https://www.trendhunter.com/trends/
cafe-pele
Campanii outdoor în timp real
3
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Panourile obișnuite se pot
transforma cu ingeniozitate
și planificare în instrumen-
te inovative de a genera re-
zultate. Memorabilă a rămas
campania pentru o companie
farmaceutică din Suedia cu
panourile care tușesc și aten-
ționează fumătorii să renun-
țe la acest obicei. Agenția a
instalat detectoare de fum în
spatele panourile care să iden-
tifice fumătorii și să le trasmită
mesaje dedicate. Panourile au
fost instalate în locuri potrivite
și în preajma Anului Nou, mo-
ment când oamenii își alcătu-
iesc de obicei lista de dorințe
și fac planuri pentru anul care
începe.
Ferrero a dat startul campa-
niilor de engagement în timp
real, în Olanda, cu o campanie
care să comunice mesajul său
de brand optimist. În funcție
de comportamentul și reacțiile
lor în preajma panoului Nutella,
trecătorii se puteau trezi au-
zind vocea unui cunoscut
comediant local, Ruben van
der Meer, care le făcea com-
plimente. În spate era o echipă
care urmărea zona pe o ca-
meră ascunsă. Pentru a ac-
centua mesajul pozitiv și gene-
ros, ambasadori ai brandului
împărțeau și cutii de Nutella cu
mesaje frumoase.
➤➤ https://www.youtube.com/
watch?v=OnGcnIPghCQ
Outdoor contextualizat
4
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Campanii multimedia care mizează
pe intensitatea experienței cu brandul
5 Outdoor-ul devine tot mai versatil și creează tot mai multe
experiențe memorabile sau devine primul canal care ghidează
către acestea, iar granițele între activări, evenimente și media ca
atare, devin tot mai fluide.
Campaniile ludice își fac tot mai mult loc cu panouri digitale
legate de jocuri la care trecătorii se pot conecta, sponsorizate de
branduri. Compania Aldi a ales această variantă pentru a promova
vânzările online și faptul că toate cumpărăturile vor fi alese cu grijă
cu mâna și trimise către destinație.
➤➤ https://www.youtube.com/watch?time_continue=69&v=QPUnF5Jo98w
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Pepsi Maxx a dorit să atragă atenția și să scoată în evidență unici-
tatea și personalitatea brandului cu un panou susținut de o aplica-
ție cu realitate augmentată care crea scene șocante sau neverosi-
mile pentru a capta atenția.
➤➤ https://www.trendhunter.com/trends/bus-shelter-ads
Panotaj combinat cu realitate augumentată
6
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Outddoor-ul va deveni un mijloc utilizat de brandurile curajoa-
se pentru a face sampling de produse în mod creativ. Coca Cola
și Ogilvy au dat startul în 2015 în Statele Unite cu primul panou
din care se putea chiar …bea Coca Cola. Între timp, de la Berea
Heineken și până la panourile care distribuiau înghețată de la Mc
Donald’s doar când temperatura depășea 37 de grade, toate cu un
impact și ecou uriaș și în social media. Companiile au prins astfel
curaj să privească outdoor-ul și altfel și să-l integreze cu impact în
mixul de comunicare online-offline.
➤➤ https://www.youtube.com/watch?time_continue=3&v=V05YtVVtbUg
Campanii de sampling în outdoor
7
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
8
Campanii responsabile
și marketing pentru cauze bune în outdoor
Precum Universal Solution, tot mai multe companii de publicitate și
outdoor aleg să sprijine cauze bune, organzații non guvernamen-
tale sau proiecte culturale. Brandurile se alătură promovându-și cu
tot mai mult impact inițiativele de responsabilitate socială.
În Germania, Volkswagen a creat recipiente de reciclare supradi-
mensionate cu modelul Polo pentru a arăta că mașina este produ-
să în proporție de 95% din materiale reciclabile. Vodafone a creat
în India primele panouri care colectau apa de ploaie pentru a fi fo-
losită de fermieri în perioadele de secetă.
➤➤ https://www.youtube.com/watch?time_continue=5&v=xxigqeP18rU
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
9
Campanii cu răspuns direct și care permit
o mai bună monitorizare și măsurare
Conform Interactive Europe, în viitor, folosirea tehnologiei va facili-
ta și mai mult măsurarea răspunsului pentru o activitate specifică
și va face din outdoor unul dintre cele mai ușor de măsurat cana-
le din mixul de media. Tehnologia oferă clienților de publicitate tot
mai multe modalități de a interacționa și a obține reacții și acțiuni
imediate din partea audiențelor. Codurile QR, coduri de reducere,
vouchere care permit validare, trimit clienții la punctul de vânzare,
pe site sau sa facă sau check in online, toate generând un răspuns
direct.
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 trenduri
care vor schimba outdoor-ul
Reclamele care se adaptea-
ză la reacțiile în timp real ale
clienților reprezintă viitorul pe
orice canal de publicitate.
Personalizarea prin soluții de
inteligență artificială este un
trend care va crește și unde
primele soluții au fost puse
pe piață încă din 2015, când
Saatchi a creat la Londra pri-
mul panou suținut cu inteligen-
ță artificială, capabil să aleagă
din mai multe variante de me-
saje și peste 1540 de reclame
create pentru 70 de generații
de potențiali privitori, în func-
ție de reacțiile și implicarea
acestora.
➤➤ https://www.theguardian.com/me-
dia-network/2015/jul/27/artificial-in-
telligence-future-advertising-saat-
chi-clearchannel
Soluțiile de recunoaștere fa-
cială sunt doar câteva dintre
mijloacele disponibile și în evo-
luție care pot sprijini campanii
care să implice clienții imediat.
Compania Astra a creat ast-
fel primul billboard care se
adresa doar femeilor, reușind
astfel să comunice inovativ un
mesaj în exclusivitate pentru o
audiență căreia alți competi-
tori îi acordă mai puțină puțină
atenție.
➤➤ https://www.trendhunter.com/trends/
beer-for-women
Outdoor contextualizat
10
La Universal Solution creăm soluții cu viitor în outdoor.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 statistici despre viitor
în outdoor
Creșterea investițiilor globale în
outdoor digital este estimată la 44.9
miliarde de dolari în 2022, cu o creș-
tere medie de 3.9%. (Pricewaterhouse
Coopers)
➤➤ https://www.pwc.com/gx/en/industries/tmt/media/
outlook/segment-findings.html
Outdoorul digital (DOOH) reprezintă la
nivel global mai mult de o treime din
investițiile totale pe acest canal și
aduce modificări profunde modalităților
de cumpărare, vânzare și afișare.
Investițiile locale în outdoor vor creș-
te în 2018 cu 5% , la 31 milioane Euro.
(Initiative Media, Media Factbook 2018)
 3,9%  5% 33%
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 statistici despre viitor
în outdoor
Audiențele care văd o reclamă outdo-
or sunt cu 17% mai dispuse să interac-
ționeze cu brandul și pe mobil. (Ipsos
Mori, Outsmart)
➤➤ https://www.marketingweek.com/2016/04/29/peo-
ple-who-see-an-ooh-campaign-are-17-more-likely-
to-engage-with-the-brand-on-their-mobile/
Campaniile de outdoor cresc engage-
ment-ul în digital mai mult decât orice
alt canal. Outdoor-ul digital combinat
cu social media crește cu 23% impac-
tul campaniilor. (Ipsos Mori, Outsmart)
➤➤ https://mediatel.co.uk/newsline/2018/10/25/study-
reveals-impact-of-combining-dooh-with-social-me-
dia-campaigns/
57% dintre consumatorii care reacți-
onează la o reclamă outdoor pe mobil
sunt fie clienți noi, fie clienți care au au
renunțat la brandul în cauză + 40% din-
tre cumpărători văd outdoor-ul ca ulti-
ma fereastră de influență.
➤➤ https://www.outsmart.org.uk/resources/last-win-
dow-influence
 17% 57%  23%
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 statistici despre viitor
în outdoor
91% dintre rezidenții din Statele Unite
care au călătorit cu mașina în ultima
lună au văzut cel puțin o reclamă
outdoor. Mai mult, 71% dintre aceștia
consideră că aceste reclame au avut
mai mult impact decât cele pe care le-
au văzut online. (Nielsen).
➤➤ https://adage.com/article/agency-viewpoint/digi-
tal-home-a-invention-advertising-s-origins/308906/
Într-o perioadă de fragmentare masivă a
peisajului media, outdoor-ul nu doar că
își menține abilitatea de a atinge audien-
țe de masă, dar și evoluează ca mediu
de masă interactiv care exploatează cu
succes și potențialul celorlalte tehnologii.
Din acest motiv, așteptările consumato-
rilor de a vedea marile branduri pe ca-
nale outdoor crește la 83% în rândul uti-
lizatorilor de tehnologii mobile, cu vârste
între 18-34 de ani. (Interactive Europe)
Outdoor-ul este responsabil pentru
26% dintre activările în comporta-
mente de căutare generate împreună
prin televiziune, radio, print și outdoor,
deși are alocat doar 7% din budget
(Outdoor Advertising Association)
91% 26% 83%
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 statistici despre viitor
în outdoor
Outdoor-ul reușește să genereze im-
pact în pofida proliferării canalelor și
zgomotului din celelalte medii. 51%
dintre cei chestionați într-un studiu de-
dicat publicității interactive spun că
acordă outdoor-ului mai multă aten-
ție decât oricăror altor medii. Cifra
crește la 61% pentru utilizatorii de dis-
pozitive mobile, cu vârste între 18 și 34
de ani.
51% 61%
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Coca-Cola - Orașul Dorna
Dorna a lansat în 2006 campanie de imagine „orașul
DORNA”, un oraș în care natura și tehnologia se îmbi-
nă într-o armonie perfectă, iar Dorna aduce oxigen.
Campania a avut componentă outdoor clasică, dar și
execuții speciale. Panourile tip backlit au fost îmbrăca-
te în structuri, astfel încât personajul din poster să aibă
o prelungire naturală a rochiei. Gazonul a fost împo-
dobit cu flori naturale și a fost îngrijit în fiecare zi, timp
de șase săptămâni, atât cât a durat campania. Astfel
de proiecte speciale au fost implementate și la metrou,
spațiul dintre scările rulante fiind umplut cu gazon și
flori.
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Lansarea H&M
Deschiderea magazinelor H&M în România a fost
anunțată printr-o campanie de imagine cu acoperire
targetată local. S-au folosit proiecte speciale (butaforii),
pe lângă campanii pe suporturi clasice (backlit, MESH,
billboard, etc).
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Biblioteca Vodafone
Proiectul dezvoltat de Vodafone și-a propus să încu-
rajeze bucureștenii să citească cât mai mult pe smart-
device-urile lor. Campania s-a desfășurat în spații de
la metrou, iar apoi s-a extins în shopping mall-uri, gări,
licee, precum și în locații outdoor special alese pen-
tru trafic pietonal foarte mare, cum ar fi spațiul din fața
Teatrului Național sau în parcul Herăstrău.
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Telekom
Magenta cucerește orașul
Decizia Romtelecom și Cosmote România de a co-
munica sub același brand: Telekom România după
includerea în concernul Deutsche Telekom a fost co-
municată printr-o campanie outdoor de pionierat și cu
efortul de a „colora” principalele orașe ale României în
magenta. Pe lângă suporturile consacrate, Telekom a
folosit sisteme de iluminat în formă de cub amplasate
pe arterele principale alte orașelor.
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Orange
Ce formă au dorințele tale?
Lansarea noului portofoliu de abonamente Orange,
grupate sub denumirile Delfin, Pantera și Fluture a ur-
mărit să comunice, cu ajutorul unor simboluri priete-
noase, cum îți pot găsi mai ușor abonamentul potrivit.
Campania a fost susținută de o componentă outdoor
specială cu figurine gonflabile reprezentând cele trei
animale, înalte de șapte metri, plasate în locuri cu mare
vizibilitate: Parcul Tineretului, Piața Victoriei, Piața Unirii,
Academia Militară, Piața Delfin și Piața Sudului.
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Campania Contrabanda
Campania „Contrabanda” derulată de British American
Tobacco alături de Graffiti BBDO s-a diferențiat net în
peisajul panotajului din anii 2013–2014 prin concept
și a devenit una dintre cele mai vizibile campanii de
acest gen din Europa
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Lansare magazin Leroy Merlin
Leroy Merlin a ales să susțină deschiderea din
București cu o campanie outdoor care a inclus și bu-
taforii speciale cu obiecte supradimensionate repre-
zentând produse care puteau fi achiziționate din ma-
gazin care au captat atenția și au stârnit curiozitatea.
Universal Solution s-a ocupat de producția și amplasa-
rea acestora în spații cu trafic pietonal intens
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Metro 50 ani
Compania Metro a ales să marcheze o aniversare spe-
cială cu butaforii amplasate în locuri inedite, incluzând
unele niciodată folosite în vreo campanie de publicitate
outdoor.
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
Forum Film
Promovarea filmului „Hobitul”
Campania specială outdoor a Forum Film a dat for-
mă și viață urbană personajelor din filmul „Hobitul”
care puteau fi întâlnite în oraș astfel: Bilbo Baggins
și Legolas în rondul Pieței Universității, Gandalf care
„păzea” Piața Unirii, iar Gollum împreună cu „prețio-
sul” său inel era prezent în fața centrului comercial Afi
Palace Cotroceni.
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
„Ciocolată cu dragoste”
de la Kandia
Campania memorabilă „Ciocolată cu dragoste” cu
ocazia relansării brandului Kandia a spart tiparele out-
door-ului vremii prin execuțiile speciale și prin suportu-
rile alese. A fost prima campanie care a folosit supor-
turi mari (cub, mesh, backlit portrait).
Ați creat sau doriți o campanie de outdoor de nota
10? Scrieți-ne la solutii@universalsolution.ro.
10 campanii
outdoor românești
de nota 10
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
De ce nu se
demodează
outdoor-ul?
De ce nu s-a demodat outdoor-ul?
Și de ce companiile îl includ în continuare
în eforturile lor de promovare? Sau,
mai mult, într-o eră digitală, de ce toate
statisticile
și studiile anticipează o creștere
de outdoor în viitor?
Iată câteva argumente:
•	 Outdoor-ul oferă o varietate mare de suporturi și ca-
nale care ajung direct la consumator ORICÂND: în
momente de răgaz sau de atenție: în stația de auto-
buz, la metrou, la semafor, în trafic;
•	Outdoor-ul este dinamic și ADAPTABIL. Aduce me-
reu formate versatile și creative care pot capta aten-
ția consumatorului prin dimensiuni, cromatică, dina-
mică sau concept;
•	Poate ajunge la consumator, ORIUNDE, indiferent
de obiceiurile de consum media: în drum spre casă
sau serviciu, chiar dacă nu se mai uită la televizor
sau nu mai cumpără presă scrisă;
Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor
•	Este flexibil, oferind un potențial nelimitat branduri-
lor în cele mai variate și generoase formate: de la
panouri clasice la ecrane digitale, de la postere la
mesh-uri, de la autobuze la mobilier stradal, de la
autostrăzi, la străzile orașelor, de la aeroporturi până
la mall-uri.
Outdoor-ul rămâne un un canal de impact pentru
obiectivele de orice fel ale brandurilor: de la informare
și comunicare la educare, de la loializare către impli-
care și chiar evanghelizare pentru companiile care știu
să infuzeze în mesajele publicitare și un strop de diver-
tisment. Şi pot schimba istoria sau lumea în bine pen-
tru cei care știu să-l folosească inteligent.
La Universal Solution găsim
întotdeauna soluții în outdoor.
Sau le creăm.
De ce nu se
demodează
outdoor-ul?
Găsim soluții!
Sau le creăm!
www.universalsolution.ro

More Related Content

Similar to Istorie şi viitor în outdoor!

Prezentare Proiect Targu Mures Business Days (Concluzii Dupa Eveniment)
Prezentare Proiect  Targu  Mures  Business  Days (Concluzii Dupa Eveniment)Prezentare Proiect  Targu  Mures  Business  Days (Concluzii Dupa Eveniment)
Prezentare Proiect Targu Mures Business Days (Concluzii Dupa Eveniment)Business Days
 
Potential Of Mobile Marketing In Romania
Potential Of Mobile Marketing In RomaniaPotential Of Mobile Marketing In Romania
Potential Of Mobile Marketing In Romaniaevensys
 
Experienta De Brand In Cadrul Unui Eveniment, Funky Business, Diana Graepel, ...
Experienta De Brand In Cadrul Unui Eveniment, Funky Business, Diana Graepel, ...Experienta De Brand In Cadrul Unui Eveniment, Funky Business, Diana Graepel, ...
Experienta De Brand In Cadrul Unui Eveniment, Funky Business, Diana Graepel, ...Claudiu Gamulescu
 
What is Brand Experience and how to use it
What is Brand Experience and how to use itWhat is Brand Experience and how to use it
What is Brand Experience and how to use itToni Gherca
 
Reclame TV în primetime cu Pinbud și Smart Tube (RO)
Reclame TV în primetime cu Pinbud și Smart Tube (RO)Reclame TV în primetime cu Pinbud și Smart Tube (RO)
Reclame TV în primetime cu Pinbud și Smart Tube (RO)PinBud
 
Prezentarepromo2013
Prezentarepromo2013Prezentarepromo2013
Prezentarepromo2013Dragos GHETU
 
Newsletter Moldova
Newsletter MoldovaNewsletter Moldova
Newsletter Moldovaguest66b933
 
"Natural Born Chatter": cand mediul online intalneste mediul mobil
"Natural Born Chatter": cand mediul online intalneste mediul mobil"Natural Born Chatter": cand mediul online intalneste mediul mobil
"Natural Born Chatter": cand mediul online intalneste mediul mobilmobilemarketer.ro
 
Descrierea strategiei de CSR a companiei Porsche Romania
Descrierea strategiei de CSR a companiei Porsche RomaniaDescrierea strategiei de CSR a companiei Porsche Romania
Descrierea strategiei de CSR a companiei Porsche Romaniaresponsabilitate_sociala
 
Online communication strategy
Online communication strategyOnline communication strategy
Online communication strategyGabriel DOMBRI
 
Studiu de caz Fashion Days, primul program de afiliere din 2Performant cu tra...
Studiu de caz Fashion Days, primul program de afiliere din 2Performant cu tra...Studiu de caz Fashion Days, primul program de afiliere din 2Performant cu tra...
Studiu de caz Fashion Days, primul program de afiliere din 2Performant cu tra...2Performant
 
Dragos Dehelean, Trei Prejudecati despre CSR, Pr Forum
Dragos Dehelean, Trei Prejudecati despre CSR, Pr ForumDragos Dehelean, Trei Prejudecati despre CSR, Pr Forum
Dragos Dehelean, Trei Prejudecati despre CSR, Pr Forumresponsabilitate_sociala
 
Risc si incertitudine pe piata cosmeticelor romanesti romascu diana, marketin...
Risc si incertitudine pe piata cosmeticelor romanesti romascu diana, marketin...Risc si incertitudine pe piata cosmeticelor romanesti romascu diana, marketin...
Risc si incertitudine pe piata cosmeticelor romanesti romascu diana, marketin...silviu_cojocaru
 
3 modalități de a atrage milenialii la hotelul dumneavoastră
3 modalități de a atrage milenialii la hotelul dumneavoastră3 modalități de a atrage milenialii la hotelul dumneavoastră
3 modalități de a atrage milenialii la hotelul dumneavoastrăJuvo Hospitality
 
Sponsorizarea
SponsorizareaSponsorizarea
Sponsorizareapastel
 
Beneficiile unei sponsorizari
Beneficiile unei sponsorizariBeneficiile unei sponsorizari
Beneficiile unei sponsorizariiulushow
 

Similar to Istorie şi viitor în outdoor! (20)

Prezentare Proiect Targu Mures Business Days (Concluzii Dupa Eveniment)
Prezentare Proiect  Targu  Mures  Business  Days (Concluzii Dupa Eveniment)Prezentare Proiect  Targu  Mures  Business  Days (Concluzii Dupa Eveniment)
Prezentare Proiect Targu Mures Business Days (Concluzii Dupa Eveniment)
 
Potential Of Mobile Marketing In Romania
Potential Of Mobile Marketing In RomaniaPotential Of Mobile Marketing In Romania
Potential Of Mobile Marketing In Romania
 
What is hot and what is not
What is hot and what is notWhat is hot and what is not
What is hot and what is not
 
The Phantom Menace
The Phantom MenaceThe Phantom Menace
The Phantom Menace
 
Experienta De Brand In Cadrul Unui Eveniment, Funky Business, Diana Graepel, ...
Experienta De Brand In Cadrul Unui Eveniment, Funky Business, Diana Graepel, ...Experienta De Brand In Cadrul Unui Eveniment, Funky Business, Diana Graepel, ...
Experienta De Brand In Cadrul Unui Eveniment, Funky Business, Diana Graepel, ...
 
Tendinte 2011 rgpr
Tendinte 2011 rgprTendinte 2011 rgpr
Tendinte 2011 rgpr
 
What is Brand Experience and how to use it
What is Brand Experience and how to use itWhat is Brand Experience and how to use it
What is Brand Experience and how to use it
 
Reclame TV în primetime cu Pinbud și Smart Tube (RO)
Reclame TV în primetime cu Pinbud și Smart Tube (RO)Reclame TV în primetime cu Pinbud și Smart Tube (RO)
Reclame TV în primetime cu Pinbud și Smart Tube (RO)
 
Prezentarepromo2013
Prezentarepromo2013Prezentarepromo2013
Prezentarepromo2013
 
Newsletter Moldova
Newsletter MoldovaNewsletter Moldova
Newsletter Moldova
 
"Natural Born Chatter": cand mediul online intalneste mediul mobil
"Natural Born Chatter": cand mediul online intalneste mediul mobil"Natural Born Chatter": cand mediul online intalneste mediul mobil
"Natural Born Chatter": cand mediul online intalneste mediul mobil
 
Descrierea strategiei de CSR a companiei Porsche Romania
Descrierea strategiei de CSR a companiei Porsche RomaniaDescrierea strategiei de CSR a companiei Porsche Romania
Descrierea strategiei de CSR a companiei Porsche Romania
 
Online communication strategy
Online communication strategyOnline communication strategy
Online communication strategy
 
Studiu de caz Fashion Days, primul program de afiliere din 2Performant cu tra...
Studiu de caz Fashion Days, primul program de afiliere din 2Performant cu tra...Studiu de caz Fashion Days, primul program de afiliere din 2Performant cu tra...
Studiu de caz Fashion Days, primul program de afiliere din 2Performant cu tra...
 
Dragos Dehelean, Trei Prejudecati despre CSR, Pr Forum
Dragos Dehelean, Trei Prejudecati despre CSR, Pr ForumDragos Dehelean, Trei Prejudecati despre CSR, Pr Forum
Dragos Dehelean, Trei Prejudecati despre CSR, Pr Forum
 
Risc si incertitudine pe piata cosmeticelor romanesti romascu diana, marketin...
Risc si incertitudine pe piata cosmeticelor romanesti romascu diana, marketin...Risc si incertitudine pe piata cosmeticelor romanesti romascu diana, marketin...
Risc si incertitudine pe piata cosmeticelor romanesti romascu diana, marketin...
 
3 modalități de a atrage milenialii la hotelul dumneavoastră
3 modalități de a atrage milenialii la hotelul dumneavoastră3 modalități de a atrage milenialii la hotelul dumneavoastră
3 modalități de a atrage milenialii la hotelul dumneavoastră
 
Sponsorizarea
SponsorizareaSponsorizarea
Sponsorizarea
 
Masă rotundă INS-IEN
Masă rotundă INS-IENMasă rotundă INS-IEN
Masă rotundă INS-IEN
 
Beneficiile unei sponsorizari
Beneficiile unei sponsorizariBeneficiile unei sponsorizari
Beneficiile unei sponsorizari
 

Istorie şi viitor în outdoor!

  • 1. Găsim soluții! Sau le creăm! 10 ani de istorie și viitor în outdoor
  • 2. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Istorie și viitor în outdoor În anul 196 î.Hr., faraonul Ptolemeu al V-lea a făcut cunoscut poporului raportul asupra stării națiunii. Nu l-a rostit. A scris pe o piatră toate faptele bune pe care le-a făcut în timpul domniei sale. Putem spune azi că Ptolemeu al V-lea a folosit o for- mă de outdoor electoral. Cunoscută azi ca piatra de la Rosetta, această soluție incipientă de publicitate out- door i-a ajutat pe specialiști să descopere o parte im- portantă din istoria Egiptului antic. În 15 decembrie 1969, în America unei epoci care folosea deja masiv și abil outdoor-ul, o știre făcea în- conjurul lumii, într-o campanie de publicitate care a schimbat cursul istoriei. Agențiile de știri din întreaga lume anunțau că John Lennon și Yoko Ono au cum- părat spațiu pe panouri publicitare în 11 orașe din în- treaga lume, traduse în 60 de limbi. Când războiul din Vietnam continua să facă victime, panourile outdoor închiriate de cei doi cunoscuți artiști captau atenția tu- turor printr-un text scris cu litere mari: RĂZBOIUL S-A TERMINAT! Completat apoi în litere mici cu: „Dacă vreți și voi.” Panourile outdoor au fost suportul principal pentru o campanie cu un mesaj de pace, care a făcut înconjurul lumii și al cărei mesaj continuă să răzbată, să schimbe și acum minți și atitudini. „Tot ce trebuie să
  • 3. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor vă amintiți este că voi aveți puterea. Să nu credeți că nu puteți face nimic.” - le spune și acum John Lennon tuturor, chiar dacă nu mai e printre noi, datorită acestei campanii memorabile. Outdoor-ul s-a dezvoltat în același ritm cu omenirea, fiind permanent parte a vieții și istoriei noastre. A re- flectat, în fiecare perioadă, tiparele de gândire, men- talitățile, modul de comunicare și clișeele specifice vremurilor. Acum ca întotdeauna, cu inteligență, creativitate și res- ponsabilitate, publicitatea outdoor poate să informeze, să ne relaxeze sau – pentru cauze legitime – să ne mobilizeze! Și poate chiar să înfrumusețeze străzile, orașele, țara. Sau să schimbe în bine viața oamenilor. Dacă știm să o facem. Și doar dacă vrem și noi! La Universal Solution găsim întotdeauna soluții în outdoor. Sau le creăm. Istorie și viitor în outdoor
  • 4. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Cum am făcut istorie în primii 10 ani? În anul crizei care a tul- burat puternic nu doar mediul economic, ci și viața oamenilor, în ge- neral, când mulți închi- deau afacerile, am lansat Universal Solution, prima regie de vânzări națională care oferă servicii comple- te de consiliere, manage- ment și închiriere de pano- uri de publicitate outdoor; 2008 2009 2010 2010 2012 Creăm și punem la dispo- ziția clienților noștri primul software care le permite să controleze și să alea- gă ușor și rapid din ofer- tele a zeci de furnizori la nivel național; Sărbătorim partenerul cu numărul zece în rețeaua de furnizori care acope- ră peste 10 județe și 15 orașe; Depășim trei milioane de Euro cifră de afaceri; Devenim membri BRAT, asociația profesională au- torizată de reglementare a industriei de publicitate;
  • 5. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Cum am făcut istorie în primii 10 ani? Ne alăturăm echipei de profesioniști a BRAT și pu- nem bazele dezvoltării pri- mului sistem de monitoriza- re outdoor din România, la standarde internaționale; 2013 2015 2017 2017 Lansăm negocierile pen- tru studiile de audien- ță în primele orașe din România; Susținem dezvoltarea studiilor de piață reali- zate cu patru institute din elita companiilor de cercetare din Romania, GFK Romania, IPSOS Romania, CC SAS SA și Metro Media Transilvania prin 10 000 de chestiona- re în 10 orașe din țară; Ne implicăm alături de BRAT în lansarea primul studiu de audiență în out- door din România; 2018 Preluăm leadership-ul și devenim vocea autorizată a industriei în efortul de a schimba standardele de calitate și a oferi cli- enților audiențe, nu doar panouri.
  • 6. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare Suport de impact pentru mixul de comunicare Nici un mesaj nu dă rezultate transmis o singură dată, pe un singur canal. Din acest motiv, specialiștii au grijă să ia în conside- rare un întreg mix integrat de comunicare, în care, pentru majoritatea organizațiilor și brandurilor, outdoor-ul continuă să aibă un rol important. Mai mult, conform studiilor re- cente, consumatorul final trebuie să vadă un mesaj de aproximativ 10 ori înainte să reacți- oneze sau să ia o decizie. Panourile și recla- mele outdoor permit companiilor să-și com- pleteze și să-și susțină eficient campaniile transmise pe alte canale – televiziune, radio, digital, marketing direct sau presă scrisă - cu un mesaj de impact care poate fi văzut de mai multe ori. Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 1
  • 7. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare Maximum de impact și expunere pentru branduri Alături de televiziune, outdoor-ul s-a dovedit canalul care generează cea mai mare ex- punere (reach) și cel mai puternic impact. Peste 60% dintre directorii de marketing și directorii generali chestionați recent doar în legătura cu outdoor-ul digital îl consideră obligatoriu în mixul de promovare. În medie, 9 din 10 persoane de peste 18 ani sunt ex- puse mesajelor outdoor, indiferent de obice- iurilor lor media. Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 2
  • 8. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Profitați de exclusivitate Spre deosebire de televiziune sau radio, unde reclamele rulează în calupuri aglo- merate, outdoor-ul oferă oportunitatea de a transmite un mesaj țintit către o audiență captivă cu un mesaj exclusiv și unic, într-un anumit moment și loc Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 3 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare
  • 9. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Generați impact prin proximitate Mesajele outdoor generează rezultate în primul rând datorită proximității geografice. Toate companiile și brandurile ar trebui să analizeze și să-și crească permanent opor- tunitățile de vânzare sau loializare folosind inteligent oportunitățile marketingului de proximitate: panouri sau casete direcționa- le, mesaje și promoții in apropierea locului de vânzare. Multe companii închiriază per- manent sau pe termen lung toate panourile sau spațiile de outdoor disponibile în aces- te zone cu potențial și au grijă să reînno- iască permanent mesajele pentru a crea permanent impact, rezultate, noutate sau curiozitate. Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 4 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare
  • 10. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Profitați de contextul în care e plasată audiența Reclamele outdoor inteligente mizează pe înțelegerea și exploatarea creativă a contex- tului în care se află audiența: în așteptarea autobuzului, la metrou sau la semafor. Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 5 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare
  • 11. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Obțineți un maximum de rezultate pentru investiție Spre deosebire de televiziune, radio sau alte canale de comunicare de masă, prin localizare și contextualizare, prin investițiile outdoor se pot maximiza rezultatele pentru investiția făcută, cu risc mai mic de a plăti mult pentru audiențe care nu sunt în publicul țintă. Pentru companiile cu bugete de mar- keting mici și investiții de marketing reduse, un mix de comunicare de 2-3 canale care include și outdoor-ul poate fi soluția care aduce un maximum de rezultate cu investiții minime. O companie cu distribuție limitată la o serie de orașe, de exemplu, poate obține un maximum de vânzări concentrându-se pe doar câteva canale cum ar fi outdoor-ul, digitalul și vânzarea directă. Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 6 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare
  • 12. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Mesaje eficiente pentru audiența care nu poate fi atinsă pe alte canale Outdoor-ul continuă să ofere impact și re- zultate și să ajungă sigur la audiență, in- diferent de obiceiurile de cumpărare sau de consum media. Un procent în crește- re din audiența urbană cu venituri mari și disponibilitate de achiziție nu mai urmărește canale TV de masă sau le consumă foarte selectiv. Peste 25% dintre internauții români și-au instalat adblocker-e, adică programe care împiedică afișarea reclamelor digitale. Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 7 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare
  • 13. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Rată mare de conversie Toate studiile și cercetăriile creditează încă outdoor-ul drept canalul care generează cea mai mare rată de conversie, acțiuni con- crete (telefoane, vizite) și ulterior vânzări. Conform companiei de cercetare Arbitron, peste două treimi dintre consumatorii expuși traficului urban iau decizii de cumpărare în drum spre casă și, mai ales, în afara casei. Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 8 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare
  • 14. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Creșteți doza de creativitate care aduce rezultate Mesajele oudoor stimulează companiile să genereze mesaje de impact, adaptate locu- lui și momentului și cu resorturi care să ge- nereze acțiune. Şi, în consecință, rezultate de business. Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 9 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare
  • 15. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Susțineți decizia de achiziție S-a dovedit că reclamele outoodor func- ționează eficient în oricare dintre etapele unui demers de comunicare și că pot in- fluența toate etapele din procesul de achi- ziție. Ultimele studii ale Outdoor Media Centre arată însă că outdoor-ul este cel mai frecvent ultimul canal de comunicare la care clienții au reacționat înainte de a lua o deci- zie de achiziție, iar companiile eficiente știu să profite de acest lucru în campaniile de comunicare. Într-o eră tot mai intens digitalizată, de ce continuă să investească companiile în outdoor? Mai mult, toate statisticile și studiile anticipează o creștere a investițiilor în outdoor în anii care vor urma. 10 10 motive să includeți outdoor-ul în mixul de promovare
  • 16. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 sfaturi pentru un mesaj de impact în outdoor 1. Contrast și lizibilitate Înainte de a investi în pano- taj, asigurați-vă că mesajul de campanie are contrast și lizibi- litate. Combinațiile de culoare cu contrast ridicat asigură cea mai bună vizibilitate în outdoor. Când se vizualizează de la dis- tanță, culorile și nuanțele simi- lare își pierd impactul. Cele 15 combinații de culori de mai jos afișate au fost testate și ordonate pentru cea mai bună vizibilitate la diferite distanțe. În măsura în care regulile de co- municare și identitate de brand vă permit, asigurați-vă că ale- geți varianta cu impact maxim. 2. Mesaj și comunicare verbală Mesajele în outdoor trebuie să fie simple, clare și ușor de citit. Dimensiunea este componentă importantă în lizibilitatea textului. Condensați cât mai mult mesa- jele pentru a vă asigura că sunt receptate așa cum vă doriți. 3. Fundal Fundalul, background-ul unui mesaj outdoor ar trebui să ră- mână cât mai simplu, pentru a permite vizualului sau mesajului central să se impună.
  • 17. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 sfaturi pentru un mesaj de impact în outdoor 4. Evitarea bicromiilor Bicromiile sau imaginile alb-ne- gru pot genera confuzii când sunt percepute de la distanță, iar mesajele pot fi mai greu de înțeles. 5. Umorul Şi în outdoor, dacă retorica brandului permite, umorul va genera cel mai favorabil răs- puns din partea targetului și simpatie sau aprecieri favorabi- le, dincolo de recunoaștere sau notorietate. 6. Vizalul În outdoor, imaginea face dife- rența și doar un element vizual de impact poate face mesajul publicitar să se distingă în pei- sajul urban aglomerat. Publicul țintă poate fi captat sau atras de elemente vizuale neobișnuite sau surprinzătoare, spectacu- loase, prezentare diferit. 7. Intriga Un mesaj captivant și bine pus în scenă care atrage atenția și stârnește curiozitatea va crește impactul și va permite audienței să se implice, să reacționeze la mesajul publicitar sau să devină parte din acesta.
  • 18. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 sfaturi pentru un mesaj de impact în outdoor 8. Folosirea puterii logo- ului Mesajele de outdoor de succes știu să profite de puterea lo- go-urilor. Mai mult, un client de publicitate cunoscut poate creș- te impactul mesajelor de outdo- or, transformând logo-ul într-o parte importantă a mesajului. 9. Adaptare pentru amplasare Înainte de a dezvolta layout-ul pentru outdoor, trebuie să se țină întotdeauna cont de ampla- sarea suporturilor și de dimen- siunile acestora. Cele mai multe și mai frecvente greșeli în dez- voltarea mesajelelor de outdoor vin din lipsa de comunicare și adaptare, sub presiunea terme- nelor sau din cauza lipsei de comunicare între cei implicați în conceperea și promovarea mesajului. Un layout care pare încărcat pentru suporturile amplasate pe clădiri sau pe cele vizibile din traficul auto poate însă funcțio- na cu rezultate pentru alte tipuri de canele outdoor, cum ar fi de pildă cele de suport pietonal: city light-uri, bus-shelter-e, indo- or poster frame etc.). 10. Creativitate cu simplitate În outdoor, puterea creativității vine din simplitate, claritate și concizie. Un mesaj creativ de impact spune mult cu foarte puțin, nu este redundant și nu repetă în cuvinte ceea ce trans- mite deja imaginea. Textele ar trebui condensate cât mai mult, iar specialiștii recomandă maxi- mum șase cuvinte pentru mesa- jele outdoor.
  • 19. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 momente cheie din istoria outdoor-ului românesc În 1996 își începe a ac- tivitatea prima companie multinațională în domeniu: Europlakat Romania. 1996 2000 2006 2007 2008 În 2000 apar primele su- porturi tip backlit pe do- meniul public. Compania Beta Cons a câștigat în 1999 o licitație organizată de primăria Capitalei și a concesionat pentru 15 ani locații pentru panouri publicitare 2006 este anul consoli- dării industriei având în top trei companii multi- naționale – Epa, News Outdoor și Affichage Romania. Anul 2007 rămâne me- morabil în industrie ca anul în care afișele și pa- nourile publicitare care făceau reclamă la țigări au fost interzise înce- pând cu 1 ianuarie 2007. Campaniile acestor com- panii acopereau aproape 25% din consumul total de publicitate stradală. 2008 a rămas anul re- per în care s-au făcut cele mai mari investiții în outdoor: 70 milioane de euro.
  • 20. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 momente cheie din istoria outdoor-ului românesc În 2012, Biroul Român de audit al Ttirajelor, ală- turi de 70% din piața de profil, înființează departa- mentul de monitorizare a investițiilor în publicitatea outdoor: MIP Outdoor. 2012 2013 2014 2016 2018 În 2013 este votată legea 185/2013 privind ampla- sarea și autorizarea mij- loacelor de publicitate. Aceasta lege stabilește cadrul legal care stă la baza exercitării activității de amplasare a mijloace- lor de publicitate în locali- tăți, inclusiv pe drumurile publice din România. 2014 este anul în care dispar ultimele multina- ționale din acționariatul companiilor outdoor din top trei jucători. În 2016 sunt lansate ne- gocierile pentru realiza- rea Studiului Național de Audiență în outdoor (SAO) cu principalii ac- tori implicați: companii deținătoare de rețele de panotaj, agenții de me- dia și publicitate, institute de cercetare, companii de prelucrare de date și generare de softuri de planificare. În 2018 se votează no- ului Regulamentului de Publicitate Exterioară în București și înființarea Companiei Municipale de Publicitate și Afișaj București, companie cu 100% capital de stat.
  • 21. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 avantaje ale studiului de audiență în outdoor (SAO) realizat de industrie și BRAT 1. TRANSPARENȚĂ. Este primul studiu care măsoară audiența panourilor publicitare și oferă deschis și transparent informații referitoare la profilele persoanelor care intră în con- tact cu acestea. 2. CIFRE INDEPENDENTE ŞI COMPARABILE. SAO este un studiu sindicalizat realizat de BRAT, organizație non profit care pune la dispozi- ția membrilor săi cifre indepen- dente (furnizate de un organism independent), credibile (obținute după standarde și metodolo- gii selectate și recunoscute de întreaga piață) și comparabile (toate locațiile OOH respectă aceleași reguli, standarde și metodologii) împreună cu pa- tru institute de cercetare cu experiență. 3. DATE PENTRU DECIZII INFORMATE. Estimează numărul de persoa- ne care au oportunitatea de a observa o rețea sau o selec- ție de panouri stradale, în me- die, pe săptămână, și profilul acestor persoane. Oferă date și informații legate de privire la obiceiurile de călătorie ale audiențelor. 4. PREDICTIBILITATE. Asigură coerență și predictibili- tate, calculând zonele de vizibi- litate pentru fiecare panou, in- dicatorii de audiență și profilele sociodemografice ale acestora prin suprapunerea datelor de mobilitate ale populației cu ariile de vizibilitate ale panourilor.
  • 22. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 avantaje ale studiului de audiență în outdoor (SAO) realizat de industrie și BRAT 5. EFICIENȚĂ. Studiul SAO creează pentru pri- ma dată un instrument de vân- zare și cumpărare eficientă în outdoor, atât pentru clienți, pen- tru agenții, cât și pentru jucătorii din industrie care dețin sau în- chiriază spații de outdoor. 6. ANALIZĂ. Permite evaluarea indicatorilor de performanță ale unei locații sau orientări prin crearea de pa- nouri potențiale de amplasat. În funcție de rezultatele simulărilor, clienții de publicitate pot decide dacă investesc sau nu în acea locație. 7. COERENȚĂ ŞI CONTROL. Prin lansarea SAO, panotajul se va putea compara cu celelalte medii în termeni de acoperire, eficiență și profiluri de audiență: televiziune, radio sau digital. 8. PROFESIONALISM. Metodologia studiului SAO res- pectă standardele internaționale specifice studiilor de audiență pentru panotaj și corespunde celor mai ridicate standarde din domeniul cercetării sociologice, fiind, în același timp, adaptată specificului țării noastre.
  • 23. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 9. REZULTATE OBIECTIVE. Răspunde eforturilor industriei de OOH de măsurare a perfor- manțelor panotajului într-o ma- nieră profesionistă, obiectivă și transparentă. 10. INSTRUMENT INTEGRAT. Este un instrument adaptat obi- ceiurilor de lucru din agențiile de media, perfect integrat și complementar metodologiilor curente de pe celelalte canale: Studiul Național de Audiență (SNA), SATI. 10 avantaje ale studiului de audiență în outdoor (SAO) realizat de industrie și BRAT
  • 24. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul Tehnologia digitală aduce nenumărate avantaje clienților de pu- blicitate: impact prin imagini în mișcare, video și efecte speciale, viteză și flexiblitate în implementarea campaniilor, costuri de pro- ducție mai mici, posibilitatea de a comunica mai multe mesaje pe același panou sau de a alege interval orare specific pentru o anu- mită campanie. De exemplu, Financial Times a ales să comunice în Marea Britanie doar călătorilor care plecau din Heathrow, terminalul 5 către anumite destinații selectate din Statele Unite, iar supermar- ketul Asda a ales să promoveze în proximitate anumite produse care nu existau doar în dimineața zilei de 1 aprilie, pentru a-și amu- za clienții. Outdoor-ul digital (DOOH) 1
  • 25. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Kit Kat a dorit să comunice cu impact mesajul său de brand și a ales să lanseze și să cre- eze o campanie originală în- tr-unul dintre cele mai aglome- rate și mai obositoare orașe din lume: în Columbia, primul billboard care… face masaj! ➤➤ https://www.youtube.com/ watch?v=wYpwpg_gois Centrul pentru copii din Shanghai a a dorit să conști- entizeze audiențele în legătura cu importanța folosirii muzicii în terapie. Campania outdoor a inclus o construcție specia- lă - o cutie muzicală activată ori de câte ori era înregistrată o donație – integrare sonoră și posibilitatea de a face plăți di- recte, iar codurile QR prin care audiențele puteau trimite me- saje de suținere au adăugat o componentă de răspuns direct pe canale mobile. ➤➤ https://www.jcdecaux.com/blog/how- childrens-charities-ooh-are-changing- face-non-profit-advertising Rebook a instalat un billboard care invita trecătorii să alerge, dotat cu un senzor care le mo- nitoriza viteza și îi premia pe cei mai rapizi cu o pereche de pantofi. ➤➤ https://www.youtube.com/ watch?v=bXDCJQqodj0 Campanii outdoor cu tehnologii și canale integrate 2 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul
  • 26. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor În Singapore, Mc Donald’s a folosit outdoor digital pentru a oferi gratuit vouchere pentru micul dejun. Reclamele ară- tau în timp real numărul de vouchere rămase, stimulând clienții să le revendice Pentru a atrage mai mult aten- ția femeilor în legătura cu be- rea, compania germană Astra a folosit panouri inteligente do- tate cu cameră și tehnologie de recunoaștere facială și 70 de tipuri de mesaje, adresa- te doar femeilor. Softul putea estima și vârsta, pentru a livra conținut interesant și adaptat. ➤➤ https://www.trendhunter.com/trends/ beer-for-women Cafeneaua Pele din Sao Paolo din Brazilia a folosit un panou dinamic simplu cu o persoană care căsca pentru a reaminti audienței de nevo- ia de a servi o cafea fierbinte. Panourile erau însă echipate cu senzori pentru a detecta și a reacționa în funcție de nu- mărul de persoane expuse la mesaj. ➤➤ https://www.trendhunter.com/trends/ cafe-pele Campanii outdoor în timp real 3 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul
  • 27. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Panourile obișnuite se pot transforma cu ingeniozitate și planificare în instrumen- te inovative de a genera re- zultate. Memorabilă a rămas campania pentru o companie farmaceutică din Suedia cu panourile care tușesc și aten- ționează fumătorii să renun- țe la acest obicei. Agenția a instalat detectoare de fum în spatele panourile care să iden- tifice fumătorii și să le trasmită mesaje dedicate. Panourile au fost instalate în locuri potrivite și în preajma Anului Nou, mo- ment când oamenii își alcătu- iesc de obicei lista de dorințe și fac planuri pentru anul care începe. Ferrero a dat startul campa- niilor de engagement în timp real, în Olanda, cu o campanie care să comunice mesajul său de brand optimist. În funcție de comportamentul și reacțiile lor în preajma panoului Nutella, trecătorii se puteau trezi au- zind vocea unui cunoscut comediant local, Ruben van der Meer, care le făcea com- plimente. În spate era o echipă care urmărea zona pe o ca- meră ascunsă. Pentru a ac- centua mesajul pozitiv și gene- ros, ambasadori ai brandului împărțeau și cutii de Nutella cu mesaje frumoase. ➤➤ https://www.youtube.com/ watch?v=OnGcnIPghCQ Outdoor contextualizat 4 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul
  • 28. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Campanii multimedia care mizează pe intensitatea experienței cu brandul 5 Outdoor-ul devine tot mai versatil și creează tot mai multe experiențe memorabile sau devine primul canal care ghidează către acestea, iar granițele între activări, evenimente și media ca atare, devin tot mai fluide. Campaniile ludice își fac tot mai mult loc cu panouri digitale legate de jocuri la care trecătorii se pot conecta, sponsorizate de branduri. Compania Aldi a ales această variantă pentru a promova vânzările online și faptul că toate cumpărăturile vor fi alese cu grijă cu mâna și trimise către destinație. ➤➤ https://www.youtube.com/watch?time_continue=69&v=QPUnF5Jo98w 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul
  • 29. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Pepsi Maxx a dorit să atragă atenția și să scoată în evidență unici- tatea și personalitatea brandului cu un panou susținut de o aplica- ție cu realitate augmentată care crea scene șocante sau neverosi- mile pentru a capta atenția. ➤➤ https://www.trendhunter.com/trends/bus-shelter-ads Panotaj combinat cu realitate augumentată 6 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul
  • 30. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Outddoor-ul va deveni un mijloc utilizat de brandurile curajoa- se pentru a face sampling de produse în mod creativ. Coca Cola și Ogilvy au dat startul în 2015 în Statele Unite cu primul panou din care se putea chiar …bea Coca Cola. Între timp, de la Berea Heineken și până la panourile care distribuiau înghețată de la Mc Donald’s doar când temperatura depășea 37 de grade, toate cu un impact și ecou uriaș și în social media. Companiile au prins astfel curaj să privească outdoor-ul și altfel și să-l integreze cu impact în mixul de comunicare online-offline. ➤➤ https://www.youtube.com/watch?time_continue=3&v=V05YtVVtbUg Campanii de sampling în outdoor 7 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul
  • 31. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 8 Campanii responsabile și marketing pentru cauze bune în outdoor Precum Universal Solution, tot mai multe companii de publicitate și outdoor aleg să sprijine cauze bune, organzații non guvernamen- tale sau proiecte culturale. Brandurile se alătură promovându-și cu tot mai mult impact inițiativele de responsabilitate socială. În Germania, Volkswagen a creat recipiente de reciclare supradi- mensionate cu modelul Polo pentru a arăta că mașina este produ- să în proporție de 95% din materiale reciclabile. Vodafone a creat în India primele panouri care colectau apa de ploaie pentru a fi fo- losită de fermieri în perioadele de secetă. ➤➤ https://www.youtube.com/watch?time_continue=5&v=xxigqeP18rU 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul
  • 32. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 9 Campanii cu răspuns direct și care permit o mai bună monitorizare și măsurare Conform Interactive Europe, în viitor, folosirea tehnologiei va facili- ta și mai mult măsurarea răspunsului pentru o activitate specifică și va face din outdoor unul dintre cele mai ușor de măsurat cana- le din mixul de media. Tehnologia oferă clienților de publicitate tot mai multe modalități de a interacționa și a obține reacții și acțiuni imediate din partea audiențelor. Codurile QR, coduri de reducere, vouchere care permit validare, trimit clienții la punctul de vânzare, pe site sau sa facă sau check in online, toate generând un răspuns direct. 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul
  • 33. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 trenduri care vor schimba outdoor-ul Reclamele care se adaptea- ză la reacțiile în timp real ale clienților reprezintă viitorul pe orice canal de publicitate. Personalizarea prin soluții de inteligență artificială este un trend care va crește și unde primele soluții au fost puse pe piață încă din 2015, când Saatchi a creat la Londra pri- mul panou suținut cu inteligen- ță artificială, capabil să aleagă din mai multe variante de me- saje și peste 1540 de reclame create pentru 70 de generații de potențiali privitori, în func- ție de reacțiile și implicarea acestora. ➤➤ https://www.theguardian.com/me- dia-network/2015/jul/27/artificial-in- telligence-future-advertising-saat- chi-clearchannel Soluțiile de recunoaștere fa- cială sunt doar câteva dintre mijloacele disponibile și în evo- luție care pot sprijini campanii care să implice clienții imediat. Compania Astra a creat ast- fel primul billboard care se adresa doar femeilor, reușind astfel să comunice inovativ un mesaj în exclusivitate pentru o audiență căreia alți competi- tori îi acordă mai puțină puțină atenție. ➤➤ https://www.trendhunter.com/trends/ beer-for-women Outdoor contextualizat 10 La Universal Solution creăm soluții cu viitor în outdoor.
  • 34. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 statistici despre viitor în outdoor Creșterea investițiilor globale în outdoor digital este estimată la 44.9 miliarde de dolari în 2022, cu o creș- tere medie de 3.9%. (Pricewaterhouse Coopers) ➤➤ https://www.pwc.com/gx/en/industries/tmt/media/ outlook/segment-findings.html Outdoorul digital (DOOH) reprezintă la nivel global mai mult de o treime din investițiile totale pe acest canal și aduce modificări profunde modalităților de cumpărare, vânzare și afișare. Investițiile locale în outdoor vor creș- te în 2018 cu 5% , la 31 milioane Euro. (Initiative Media, Media Factbook 2018)  3,9%  5% 33%
  • 35. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 statistici despre viitor în outdoor Audiențele care văd o reclamă outdo- or sunt cu 17% mai dispuse să interac- ționeze cu brandul și pe mobil. (Ipsos Mori, Outsmart) ➤➤ https://www.marketingweek.com/2016/04/29/peo- ple-who-see-an-ooh-campaign-are-17-more-likely- to-engage-with-the-brand-on-their-mobile/ Campaniile de outdoor cresc engage- ment-ul în digital mai mult decât orice alt canal. Outdoor-ul digital combinat cu social media crește cu 23% impac- tul campaniilor. (Ipsos Mori, Outsmart) ➤➤ https://mediatel.co.uk/newsline/2018/10/25/study- reveals-impact-of-combining-dooh-with-social-me- dia-campaigns/ 57% dintre consumatorii care reacți- onează la o reclamă outdoor pe mobil sunt fie clienți noi, fie clienți care au au renunțat la brandul în cauză + 40% din- tre cumpărători văd outdoor-ul ca ulti- ma fereastră de influență. ➤➤ https://www.outsmart.org.uk/resources/last-win- dow-influence  17% 57%  23%
  • 36. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 statistici despre viitor în outdoor 91% dintre rezidenții din Statele Unite care au călătorit cu mașina în ultima lună au văzut cel puțin o reclamă outdoor. Mai mult, 71% dintre aceștia consideră că aceste reclame au avut mai mult impact decât cele pe care le- au văzut online. (Nielsen). ➤➤ https://adage.com/article/agency-viewpoint/digi- tal-home-a-invention-advertising-s-origins/308906/ Într-o perioadă de fragmentare masivă a peisajului media, outdoor-ul nu doar că își menține abilitatea de a atinge audien- țe de masă, dar și evoluează ca mediu de masă interactiv care exploatează cu succes și potențialul celorlalte tehnologii. Din acest motiv, așteptările consumato- rilor de a vedea marile branduri pe ca- nale outdoor crește la 83% în rândul uti- lizatorilor de tehnologii mobile, cu vârste între 18-34 de ani. (Interactive Europe) Outdoor-ul este responsabil pentru 26% dintre activările în comporta- mente de căutare generate împreună prin televiziune, radio, print și outdoor, deși are alocat doar 7% din budget (Outdoor Advertising Association) 91% 26% 83%
  • 37. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 statistici despre viitor în outdoor Outdoor-ul reușește să genereze im- pact în pofida proliferării canalelor și zgomotului din celelalte medii. 51% dintre cei chestionați într-un studiu de- dicat publicității interactive spun că acordă outdoor-ului mai multă aten- ție decât oricăror altor medii. Cifra crește la 61% pentru utilizatorii de dis- pozitive mobile, cu vârste între 18 și 34 de ani. 51% 61%
  • 38. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 campanii outdoor românești de nota 10 Coca-Cola - Orașul Dorna Dorna a lansat în 2006 campanie de imagine „orașul DORNA”, un oraș în care natura și tehnologia se îmbi- nă într-o armonie perfectă, iar Dorna aduce oxigen. Campania a avut componentă outdoor clasică, dar și execuții speciale. Panourile tip backlit au fost îmbrăca- te în structuri, astfel încât personajul din poster să aibă o prelungire naturală a rochiei. Gazonul a fost împo- dobit cu flori naturale și a fost îngrijit în fiecare zi, timp de șase săptămâni, atât cât a durat campania. Astfel de proiecte speciale au fost implementate și la metrou, spațiul dintre scările rulante fiind umplut cu gazon și flori.
  • 39. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor 10 campanii outdoor românești de nota 10 Lansarea H&M Deschiderea magazinelor H&M în România a fost anunțată printr-o campanie de imagine cu acoperire targetată local. S-au folosit proiecte speciale (butaforii), pe lângă campanii pe suporturi clasice (backlit, MESH, billboard, etc).
  • 40. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Biblioteca Vodafone Proiectul dezvoltat de Vodafone și-a propus să încu- rajeze bucureștenii să citească cât mai mult pe smart- device-urile lor. Campania s-a desfășurat în spații de la metrou, iar apoi s-a extins în shopping mall-uri, gări, licee, precum și în locații outdoor special alese pen- tru trafic pietonal foarte mare, cum ar fi spațiul din fața Teatrului Național sau în parcul Herăstrău. 10 campanii outdoor românești de nota 10
  • 41. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Telekom Magenta cucerește orașul Decizia Romtelecom și Cosmote România de a co- munica sub același brand: Telekom România după includerea în concernul Deutsche Telekom a fost co- municată printr-o campanie outdoor de pionierat și cu efortul de a „colora” principalele orașe ale României în magenta. Pe lângă suporturile consacrate, Telekom a folosit sisteme de iluminat în formă de cub amplasate pe arterele principale alte orașelor. 10 campanii outdoor românești de nota 10
  • 42. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Orange Ce formă au dorințele tale? Lansarea noului portofoliu de abonamente Orange, grupate sub denumirile Delfin, Pantera și Fluture a ur- mărit să comunice, cu ajutorul unor simboluri priete- noase, cum îți pot găsi mai ușor abonamentul potrivit. Campania a fost susținută de o componentă outdoor specială cu figurine gonflabile reprezentând cele trei animale, înalte de șapte metri, plasate în locuri cu mare vizibilitate: Parcul Tineretului, Piața Victoriei, Piața Unirii, Academia Militară, Piața Delfin și Piața Sudului. 10 campanii outdoor românești de nota 10
  • 43. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Campania Contrabanda Campania „Contrabanda” derulată de British American Tobacco alături de Graffiti BBDO s-a diferențiat net în peisajul panotajului din anii 2013–2014 prin concept și a devenit una dintre cele mai vizibile campanii de acest gen din Europa 10 campanii outdoor românești de nota 10
  • 44. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Lansare magazin Leroy Merlin Leroy Merlin a ales să susțină deschiderea din București cu o campanie outdoor care a inclus și bu- taforii speciale cu obiecte supradimensionate repre- zentând produse care puteau fi achiziționate din ma- gazin care au captat atenția și au stârnit curiozitatea. Universal Solution s-a ocupat de producția și amplasa- rea acestora în spații cu trafic pietonal intens 10 campanii outdoor românești de nota 10
  • 45. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Metro 50 ani Compania Metro a ales să marcheze o aniversare spe- cială cu butaforii amplasate în locuri inedite, incluzând unele niciodată folosite în vreo campanie de publicitate outdoor. 10 campanii outdoor românești de nota 10
  • 46. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor Forum Film Promovarea filmului „Hobitul” Campania specială outdoor a Forum Film a dat for- mă și viață urbană personajelor din filmul „Hobitul” care puteau fi întâlnite în oraș astfel: Bilbo Baggins și Legolas în rondul Pieței Universității, Gandalf care „păzea” Piața Unirii, iar Gollum împreună cu „prețio- sul” său inel era prezent în fața centrului comercial Afi Palace Cotroceni. 10 campanii outdoor românești de nota 10
  • 47. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor „Ciocolată cu dragoste” de la Kandia Campania memorabilă „Ciocolată cu dragoste” cu ocazia relansării brandului Kandia a spart tiparele out- door-ului vremii prin execuțiile speciale și prin suportu- rile alese. A fost prima campanie care a folosit supor- turi mari (cub, mesh, backlit portrait). Ați creat sau doriți o campanie de outdoor de nota 10? Scrieți-ne la solutii@universalsolution.ro. 10 campanii outdoor românești de nota 10
  • 48. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor De ce nu se demodează outdoor-ul? De ce nu s-a demodat outdoor-ul? Și de ce companiile îl includ în continuare în eforturile lor de promovare? Sau, mai mult, într-o eră digitală, de ce toate statisticile și studiile anticipează o creștere de outdoor în viitor? Iată câteva argumente: • Outdoor-ul oferă o varietate mare de suporturi și ca- nale care ajung direct la consumator ORICÂND: în momente de răgaz sau de atenție: în stația de auto- buz, la metrou, la semafor, în trafic; • Outdoor-ul este dinamic și ADAPTABIL. Aduce me- reu formate versatile și creative care pot capta aten- ția consumatorului prin dimensiuni, cromatică, dina- mică sau concept; • Poate ajunge la consumator, ORIUNDE, indiferent de obiceiurile de consum media: în drum spre casă sau serviciu, chiar dacă nu se mai uită la televizor sau nu mai cumpără presă scrisă;
  • 49. Universal Solution | 10 ani de istorie și viitor în outdoor • Este flexibil, oferind un potențial nelimitat branduri- lor în cele mai variate și generoase formate: de la panouri clasice la ecrane digitale, de la postere la mesh-uri, de la autobuze la mobilier stradal, de la autostrăzi, la străzile orașelor, de la aeroporturi până la mall-uri. Outdoor-ul rămâne un un canal de impact pentru obiectivele de orice fel ale brandurilor: de la informare și comunicare la educare, de la loializare către impli- care și chiar evanghelizare pentru companiile care știu să infuzeze în mesajele publicitare și un strop de diver- tisment. Şi pot schimba istoria sau lumea în bine pen- tru cei care știu să-l folosească inteligent. La Universal Solution găsim întotdeauna soluții în outdoor. Sau le creăm. De ce nu se demodează outdoor-ul?
  • 50. Găsim soluții! Sau le creăm! www.universalsolution.ro