SlideShare a Scribd company logo
1 of 40
TEAM-BUILDING:
SINERGIA COMUNICĂRII ÎN CADRUL ECHIPEI




           Tatiana COŞERI, director adjunct, Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu”
Comunicarea contribuie revelator la
      formarea grupurilor. Aici sînt
indispensabile dimensiunile emoţionale
             şi relaţionale.
Interdependenţa şi interacţiunea instituţională se
                bazează pe patru niveluri:
           - personal – relaţia mea cu mine;
       - interpersonal – relaţia mea cu ceilalţi;
- managerial – răspunderea mea şi realizarea unui
                  scop împreună cu alţii;
- al instituţiei – nevoia mea de a organiza oamenii,
    de a rezolva probleme, de a asigura calitatea
                        serviciilor.
"Eu sunt pentru că eşti, şi eşti pentru că
                suntem"
  I am because you are, and you are
            because we are
Calităţile unei echipe de succes sînt: ataşarea unul la
  celălalt, unitatea individuală, comunicarea,
  creşterea împreună, atitudinea de parteneriat.
noutate în formarea echipelor puternice
                 team-building
obiective de atins împreună, încredere, implicare,
 integrare, pasiune direcţionate spre creşterea
 performanţei.
"team" - echipă
           "building" - a construi
Un integrator de talente personale
       în „simfonia“ grupului.
Un proces menit să îmbunătăţească simultan relaţiile
  dintre membrii unui grup, în scopul depăşirii
  obstacolelor aflate în calea îndeplinirii scopului
  instituţional.
Un proces de inţelegere a rolurilor în echipă şi
  mecanismele care determină performanţa echipei.
Selecţia şi gruparea de un mix de oameni şi
  dezvoltarea competenţelor necesare în cadrul
  grupului pentru atingerea obiectivelor.
Abilitatea de a identifica şi a motiva angajaţii pentru a
  forma o echipă.
O intervenţie pentru a ajuta un grup de oameni să
  devină rapid o echipă eficientă şi să rămână
  eficace.
Ideal pentru persoanele care trebuie să lucreze bine
  cu alţii pentru a îndeplini obiectivele organizaţiei
O componentă esenţială pentru succesul
  organizaţional.
Învaţă echipa să aibă încredere reciprocă, respect şi
  mai ales să folosească punctele forte ale fiecarui
  membru pentru a cîştiga.
Descriere metaforică a unei echipe de oameni că
  angajaţii sunt ca nişte piese de puzzle care se
  potrivesc împreună, fără distorsiuni, odată finalizat,
  produce un model global.
O serie de obiective şi activităţi, pe care o echipă
  trebuie sa le parcurgă într-un interval de timp
  prestabilit, într-un mediu nefamiliar, inedit,
  făcîndu-se abstracţie de ierarhia locului de
  muncă,totul cu scopul declarat de relaxare,
  cunoaştere a tuturor celor implicaţi
  constientizînd importanţa rolului fiecăruia în
  rezolvarea problemelor ivite .
• O formă eficientă de petrecere a timpului într-un
  cadru informal avînd de rezolvat mai multe probleme
  pe parcursul unei zile, unele din acestea fiind la
  limitele posibilitatilor fizice şi cognitive ale celor care
  sunt puşi să le rezolve.
• O terapie simplă şi eficientă care ne ajută sa ne
  cunoaştem mai bine pe noi înşine şi pe cei din jur, un
  test cu noi înşine.
• Un mod activ de relaxare a minţii şi corpului, o
  evadare din rutina zilnică
Activităţile de team-building se focalizează, în primul
  rînd, pe individ, pe dezvoltarea lui şi pe echipă,
  unde comunicarea interumană este prioritară.
Team-buildingul se poate desfăşura în interiorul
   (indoor) şi exteriorul (outdoor) instituţiei.
Cele mai populare activităţi în exterior sînt cele în aer
  liber: trasee turistice, jocuri sportive, distracţii şi
  amuzamente. Deseori se descoperă abilităţi
  necunoscute ale salariaţilor, membrii echipei sînt
  scoşi din zona de confort şi se implică dinamic în
  realizarea sarcinilor.
În interiorul instituţiei se formează echipe pentru a
   rezolva probleme, pentru a elabora un document.
   Acest tip implică învăţarea reciprocă, discuţii,
   analiza şi demonstrarea rolului fiecărui membru al
   echipei.
Ambele tipuri de team-building armonizează într-o
 mare măsură configuraţia mintală, autocunoaşterea
 şi cunoaşterea mai bună, identifică punctele forte
 sau cele nefavorabile.
Tipuri de activităţi folosite:
• Ateliere interactive;
• Jocuri de rol;
• Evaluări şi analize în grup;
• Reflecţii personale şi de grup;
• Exerciţii de stimulare a creativităţii
Paşii de coeziune:
2. Scop
•     Oamenii care au un scop clar sunt mai rezistenţi la situaţii
      tensionate.
•     Dacă nu sunteţi sigur de dvs., nivelul de motivare va fi scăzut.
      Atunci cînd ştiţi scopul vostru, veti descoperi geniul în sine.
•     Echipa, de asemenea, trebuie să ştie scopul său. Fiecare individ
      are nevoie de claritate de scop personal şi de ponderea sa în
      misiunea şi viziunea echipei.
•     Fondatorul Apple, Steve Jobs, vorbeşte despre cît de important
      este să iubesti ceea ce faci. El sugerează să nu ne oprim în
      căutare pînă nu găsim "lucrul" pe care îl iubim.
2. Moduri instinctive de a face:
Fiecare persoana este unică. Dacă fiecare membru al
    echipei sale se bazează pe instincte său,
    performanţa va fi mare. Team building impune
    alegerea oamenilor potriviţi cu instincte diferite.
3. Relaţii cu alţii
Oamenii din echipă sunt o oglindă. Ea arată punctele
    de care au nevoie membrii echipei de vindecare,
    oferă cea mai mare oportunitate de creştere şi
    expansiune, încrederea în sine, răbdare,
    compasiune, respect de sine.
4. Echipe dezvoltă roluri:
Între "noi / ei" apare relaţie. Activităţile de team
     building sunt în măsură să ajute membrii echipei
     să utilizeze conştient şi de a schimba rolurile
     pentru a îmbunătăţi performanţa celuilalt.
5. Abilităţi interpersonale:
• Stabilirea limitelor sănătoase
• Ascultare şi abilităţi de comunicare
• Leadership
• Inteligenţa emoţională
• Manipularea conflictului
6. Unificare şi schimbare
Gestionarea stresului şi schimbarea, va contribui
    la dinamismul grupului şi la un mediu
    psihologic relevant şi nu stresant.
7. Codul de Onoare:
Instrumentul cel mai important în construirea de
     echipe coezive, organizaţii şi chiar familii.
     Împărtăşirea valorilor şi angajamentelor
     instituţionale.
Lista de trăsături ale membrului echipei:
•   coloana din stînga un extras din celebra “Arta
    razboiului” a lui Sun Tzu (500 i.C.)
•    coloana din dreapta (Blake, 1985)




•   Sursa http://curspregatire.info/tag/procesul-decizional
Motivare

      Descoperire                      Relaţii
                                      puternice




                       Team
Sinergie                                      Învăţare
                      building
                                               activă




     Determinarea
                                     Cunoaşterea
      rolurilor în
                                       de sine
        echipă
                     Identificarea
                     problemelor
Rezultatele activităţilor de team-building sînt cu un impact semnificativ atît pentru persoană, cît şi pentru instituţie:
•   consolidarea echipei;
•   creşterea coeziunii de grup,
•   dezvoltarea abilităţilor de comunicare;
•   înţelegerea punctelor forte ale procesului de cooperare;
•   descoperirea noului;
•   stimularea dinamismului grupului;
•   formarea toleranţei şi echităţii faţă de membrii grupului;
•   omiterea incertitudinii;
•   promovarea învăţării active;
•   stimularea implicării în realizarea misiunii;
•   cunoaşterea modelelor de comportament al salariaţilor;
•   creşterea gradului de responsabilitate şi al sinergiei în cadrul grupului şi echipei;
•   dezvoltarea inteligenţei;
•   gestionarea conflictelor;
•   îmbunătăţirea comunicării;
•   motivarea personalului;
•   schimbarea de atitudini şi împărtăşirea valorilor comune;
•   aprecierea eforturilor individuale şi creşterea încrederii în profesionalismul salariaţilor;
•   înţelegerea interdependenţei salariaţilor;
•   aplicarea empatiei;
•   orientarea spre calitate.
Ecuaţia Team-buildingului

                          (T + Mb + A )² + O ³ = TMBO  =>  Ep²
T = echipă
Mb = procesul de construire
A= activităţi mai mult sau mai puţin extreme individuale sau de echipă
O = mediu nefamiliar, natural
TMBO = team building outdoor
Ep = echipe performante
t = interval de timp

Sursa: http://www.verticaladventure.ro/ro/team-building
Un om nu este o insulă separată.
Fiecare om este o parte din continent.
Nimeni nu poate fluiera singur o simfonie.
Este nevoie de întreaga orchestră pentru a reuşi.
"Modul în care o echipă joacă ca un întreg determină
  succesul. Puteţi avea cel mai mare buchet de stele
  individuale din lume, dar în cazul în care nu se
  joacă împreună, clubul [instituţia] nu va fi în valoare
  de un ban." - Babe Ruth
Începutul – ne adunăm împreună
     Progres – rămînem împreună
               Succes – lucrăm împreună
Pentru mai multe informaţii amuzante şi animate:

http
   ://www.youtube.com/watch?v=o9mdHMtxOjY&feature=r

http://www.youtube.com/watch?v=Nci9e1lHtwY&fe

More Related Content

What's hot

Corporate work culture
Corporate work cultureCorporate work culture
Corporate work culturesmallick881
 
LEADERSHIP SKILLS ||Most Important Skill for Success || You can be a Leader ||
LEADERSHIP SKILLS ||Most Important Skill for Success || You can be a Leader ||LEADERSHIP SKILLS ||Most Important Skill for Success || You can be a Leader ||
LEADERSHIP SKILLS ||Most Important Skill for Success || You can be a Leader ||Law of Compounding
 
Management Canadian 4th Edition Schermerhorn Solutions Manual
Management Canadian 4th Edition Schermerhorn Solutions ManualManagement Canadian 4th Edition Schermerhorn Solutions Manual
Management Canadian 4th Edition Schermerhorn Solutions Manualkejeqadaqo
 
Management vs leadership
Management vs leadershipManagement vs leadership
Management vs leadershipKeith Miller
 
The role of communication in business
The role of communication in businessThe role of communication in business
The role of communication in businessHfefe
 
Leadership Styles & Communication
Leadership Styles & CommunicationLeadership Styles & Communication
Leadership Styles & Communicationleannakelton
 
Effective Workplace Communication: Preview
Effective Workplace Communication: PreviewEffective Workplace Communication: Preview
Effective Workplace Communication: PreviewPeter Adebi
 
Organizational teams (chapter 11)
Organizational teams (chapter 11)Organizational teams (chapter 11)
Organizational teams (chapter 11)HelvieMason
 
Communication channels
Communication channelsCommunication channels
Communication channelsShivam Jhajj
 
Group work &; team work
Group work &; team workGroup work &; team work
Group work &; team workhamza munir
 
The Importance of Teamwork
The Importance of TeamworkThe Importance of Teamwork
The Importance of TeamworkSarah Keuhl
 
Communication in Business
Communication in BusinessCommunication in Business
Communication in BusinessSundar B N
 
Chapter 7 : Leading and Leadership
Chapter 7 : Leading and LeadershipChapter 7 : Leading and Leadership
Chapter 7 : Leading and LeadershipPeleZain
 
Лекция на конвенции Адизеса
Лекция на конвенции АдизесаЛекция на конвенции Адизеса
Лекция на конвенции АдизесаOlga Green
 
Organizational Communication (Key Distinctions)
Organizational Communication (Key Distinctions)Organizational Communication (Key Distinctions)
Organizational Communication (Key Distinctions)Mira Magnaye
 

What's hot (20)

Corporate work culture
Corporate work cultureCorporate work culture
Corporate work culture
 
Communication
Communication Communication
Communication
 
LEADERSHIP SKILLS ||Most Important Skill for Success || You can be a Leader ||
LEADERSHIP SKILLS ||Most Important Skill for Success || You can be a Leader ||LEADERSHIP SKILLS ||Most Important Skill for Success || You can be a Leader ||
LEADERSHIP SKILLS ||Most Important Skill for Success || You can be a Leader ||
 
Management Canadian 4th Edition Schermerhorn Solutions Manual
Management Canadian 4th Edition Schermerhorn Solutions ManualManagement Canadian 4th Edition Schermerhorn Solutions Manual
Management Canadian 4th Edition Schermerhorn Solutions Manual
 
Communication bba
Communication bbaCommunication bba
Communication bba
 
Management vs leadership
Management vs leadershipManagement vs leadership
Management vs leadership
 
The role of communication in business
The role of communication in businessThe role of communication in business
The role of communication in business
 
Leadership Styles & Communication
Leadership Styles & CommunicationLeadership Styles & Communication
Leadership Styles & Communication
 
Leadership
LeadershipLeadership
Leadership
 
Teacher a leader
Teacher a leaderTeacher a leader
Teacher a leader
 
Effective Workplace Communication: Preview
Effective Workplace Communication: PreviewEffective Workplace Communication: Preview
Effective Workplace Communication: Preview
 
Organizational teams (chapter 11)
Organizational teams (chapter 11)Organizational teams (chapter 11)
Organizational teams (chapter 11)
 
Communication channels
Communication channelsCommunication channels
Communication channels
 
Group work &; team work
Group work &; team workGroup work &; team work
Group work &; team work
 
The Importance of Teamwork
The Importance of TeamworkThe Importance of Teamwork
The Importance of Teamwork
 
Communication in Business
Communication in BusinessCommunication in Business
Communication in Business
 
Communication
CommunicationCommunication
Communication
 
Chapter 7 : Leading and Leadership
Chapter 7 : Leading and LeadershipChapter 7 : Leading and Leadership
Chapter 7 : Leading and Leadership
 
Лекция на конвенции Адизеса
Лекция на конвенции АдизесаЛекция на конвенции Адизеса
Лекция на конвенции Адизеса
 
Organizational Communication (Key Distinctions)
Organizational Communication (Key Distinctions)Organizational Communication (Key Distinctions)
Organizational Communication (Key Distinctions)
 

Similar to Teambuilding

Learning tool module 3 topic 2_romana_final
Learning tool module 3 topic   2_romana_finalLearning tool module 3 topic   2_romana_final
Learning tool module 3 topic 2_romana_finalTOTVET
 
Learning tool module3 topic2 Leadership and teamwork
Learning tool module3 topic2 Leadership and teamworkLearning tool module3 topic2 Leadership and teamwork
Learning tool module3 topic2 Leadership and teamworkTOTVET
 
Inovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul socialInovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul socialAsociatia Techsoup Romania
 
prezentare echipa Viorica.ppt
prezentare echipa Viorica.pptprezentare echipa Viorica.ppt
prezentare echipa Viorica.pptElenaTonu
 
Training Catalog Design
Training Catalog DesignTraining Catalog Design
Training Catalog DesignGeorge Mihaiu
 
Ro Leader Servicii
Ro Leader   ServiciiRo Leader   Servicii
Ro Leader Serviciimarcelraducu
 
02 Mggrup Nou2
02 Mggrup Nou202 Mggrup Nou2
02 Mggrup Nou2NiceTimeGo
 
Inteligența emoțională in scoala si cum facem fata
Inteligența emoțională in scoala si cum facem fataInteligența emoțională in scoala si cum facem fata
Inteligența emoțională in scoala si cum facem fataRenataGnsari
 
Designul grupurilor si organizatiilor
Designul grupurilor si organizatiilorDesignul grupurilor si organizatiilor
Designul grupurilor si organizatiilorDuca Maria Daniela
 
LEADERSHIP-ul – O COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A LUCRULUI ÎN ECHIPĂ.docx
LEADERSHIP-ul – O COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A LUCRULUI ÎN ECHIPĂ.docxLEADERSHIP-ul – O COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A LUCRULUI ÎN ECHIPĂ.docx
LEADERSHIP-ul – O COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A LUCRULUI ÎN ECHIPĂ.docxMihailVoinovan
 
Lost Dutchman’s Gold Mine - Evolutiv
Lost Dutchman’s Gold Mine - EvolutivLost Dutchman’s Gold Mine - Evolutiv
Lost Dutchman’s Gold Mine - EvolutivSorin Magureanu
 
Clubul Toastmasters Oradea
Clubul Toastmasters OradeaClubul Toastmasters Oradea
Clubul Toastmasters Oradeaeugensyl
 
Corbeanu Catalin SEN Tema de casa Lidership.pptx
Corbeanu Catalin SEN  Tema de casa Lidership.pptxCorbeanu Catalin SEN  Tema de casa Lidership.pptx
Corbeanu Catalin SEN Tema de casa Lidership.pptxcata632719
 
3 managing people
3 managing people3 managing people
3 managing peoplelosplatanos
 
3 managing people
3 managing people3 managing people
3 managing peoplelosplatanos
 
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor TrainingPrograme Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor Trainingmentortraining
 

Similar to Teambuilding (20)

Learning tool module 3 topic 2_romana_final
Learning tool module 3 topic   2_romana_finalLearning tool module 3 topic   2_romana_final
Learning tool module 3 topic 2_romana_final
 
Learning tool module3 topic2 Leadership and teamwork
Learning tool module3 topic2 Leadership and teamworkLearning tool module3 topic2 Leadership and teamwork
Learning tool module3 topic2 Leadership and teamwork
 
Inovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul socialInovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul social
 
Invatarea colaborativa
Invatarea colaborativaInvatarea colaborativa
Invatarea colaborativa
 
prezentare echipa Viorica.ppt
prezentare echipa Viorica.pptprezentare echipa Viorica.ppt
prezentare echipa Viorica.ppt
 
Training Catalog Design
Training Catalog DesignTraining Catalog Design
Training Catalog Design
 
Ro Leader Servicii
Ro Leader   ServiciiRo Leader   Servicii
Ro Leader Servicii
 
02 Mggrup Nou2
02 Mggrup Nou202 Mggrup Nou2
02 Mggrup Nou2
 
Programele educationale cros
Programele educationale crosProgramele educationale cros
Programele educationale cros
 
Inteligența emoțională in scoala si cum facem fata
Inteligența emoțională in scoala si cum facem fataInteligența emoțională in scoala si cum facem fata
Inteligența emoțională in scoala si cum facem fata
 
Designul grupurilor si organizatiilor
Designul grupurilor si organizatiilorDesignul grupurilor si organizatiilor
Designul grupurilor si organizatiilor
 
Ora Educ
Ora EducOra Educ
Ora Educ
 
LEADERSHIP-ul – O COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A LUCRULUI ÎN ECHIPĂ.docx
LEADERSHIP-ul – O COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A LUCRULUI ÎN ECHIPĂ.docxLEADERSHIP-ul – O COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A LUCRULUI ÎN ECHIPĂ.docx
LEADERSHIP-ul – O COMPONENTĂ PRINCIPALĂ A LUCRULUI ÎN ECHIPĂ.docx
 
Tb ose
Tb oseTb ose
Tb ose
 
Lost Dutchman’s Gold Mine - Evolutiv
Lost Dutchman’s Gold Mine - EvolutivLost Dutchman’s Gold Mine - Evolutiv
Lost Dutchman’s Gold Mine - Evolutiv
 
Clubul Toastmasters Oradea
Clubul Toastmasters OradeaClubul Toastmasters Oradea
Clubul Toastmasters Oradea
 
Corbeanu Catalin SEN Tema de casa Lidership.pptx
Corbeanu Catalin SEN  Tema de casa Lidership.pptxCorbeanu Catalin SEN  Tema de casa Lidership.pptx
Corbeanu Catalin SEN Tema de casa Lidership.pptx
 
3 managing people
3 managing people3 managing people
3 managing people
 
3 managing people
3 managing people3 managing people
3 managing people
 
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor TrainingPrograme Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
 

More from Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"

LUDICUL ÎN ACTIVITATEA BIBLIOTECII PUBLICE: VADEMECUM PENTRU BIBLIOTECARI
LUDICUL ÎN ACTIVITATEA BIBLIOTECII PUBLICE: VADEMECUM PENTRU BIBLIOTECARILUDICUL ÎN ACTIVITATEA BIBLIOTECII PUBLICE: VADEMECUM PENTRU BIBLIOTECARI
LUDICUL ÎN ACTIVITATEA BIBLIOTECII PUBLICE: VADEMECUM PENTRU BIBLIOTECARIBiblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 
Campania „ORIZONTURI EUROPENE” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”
Campania „ORIZONTURI EUROPENE”  la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”Campania „ORIZONTURI EUROPENE”  la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”
Campania „ORIZONTURI EUROPENE” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 

More from Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu" (20)

Chisinau - carte de vizită
Chisinau - carte de vizităChisinau - carte de vizită
Chisinau - carte de vizită
 
Ion Mânăscurtă. Citirea a doua (nu ultima)
Ion Mânăscurtă. Citirea a doua (nu ultima)Ion Mânăscurtă. Citirea a doua (nu ultima)
Ion Mânăscurtă. Citirea a doua (nu ultima)
 
LUDICUL ÎN ACTIVITATEA BIBLIOTECII PUBLICE: VADEMECUM PENTRU BIBLIOTECARI
LUDICUL ÎN ACTIVITATEA BIBLIOTECII PUBLICE: VADEMECUM PENTRU BIBLIOTECARILUDICUL ÎN ACTIVITATEA BIBLIOTECII PUBLICE: VADEMECUM PENTRU BIBLIOTECARI
LUDICUL ÎN ACTIVITATEA BIBLIOTECII PUBLICE: VADEMECUM PENTRU BIBLIOTECARI
 
Revista biblio polis 2020_2
Revista biblio polis 2020_2Revista biblio polis 2020_2
Revista biblio polis 2020_2
 
Manual de identitate
Manual de identitateManual de identitate
Manual de identitate
 
Bibliopolis 2019, vol. 73, nr. 2
Bibliopolis 2019, vol. 73, nr. 2Bibliopolis 2019, vol. 73, nr. 2
Bibliopolis 2019, vol. 73, nr. 2
 
BiblioPolis,2019, vol. 75, nr. 4
BiblioPolis,2019, vol. 75, nr. 4BiblioPolis,2019, vol. 75, nr. 4
BiblioPolis,2019, vol. 75, nr. 4
 
Campania „ORIZONTURI EUROPENE” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”
Campania „ORIZONTURI EUROPENE”  la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”Campania „ORIZONTURI EUROPENE”  la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”
Campania „ORIZONTURI EUROPENE” la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”
 
Descrierea bibliografica a cartii
Descrierea bibliografica a cartiiDescrierea bibliografica a cartii
Descrierea bibliografica a cartii
 
Bibliopolis 2019, vol. 72, nr.1
Bibliopolis 2019, vol. 72, nr.1Bibliopolis 2019, vol. 72, nr.1
Bibliopolis 2019, vol. 72, nr.1
 
Gheorghe Budeanu. Un strigăt pe Nistru
Gheorghe Budeanu. Un strigăt pe NistruGheorghe Budeanu. Un strigăt pe Nistru
Gheorghe Budeanu. Un strigăt pe Nistru
 
Manualul operational ABRM
Manualul operational ABRMManualul operational ABRM
Manualul operational ABRM
 
Valeriu Rata Vibratii ecologice
Valeriu Rata Vibratii ecologiceValeriu Rata Vibratii ecologice
Valeriu Rata Vibratii ecologice
 
Valeriu Rata Cu dumnezeu in fiecare zi
Valeriu Rata Cu dumnezeu in fiecare ziValeriu Rata Cu dumnezeu in fiecare zi
Valeriu Rata Cu dumnezeu in fiecare zi
 
Vlad Pohila Chipuri de bibliotecari
Vlad Pohila Chipuri de bibliotecariVlad Pohila Chipuri de bibliotecari
Vlad Pohila Chipuri de bibliotecari
 
Vlad Pohila Elogiu lecturii
Vlad Pohila Elogiu lecturiiVlad Pohila Elogiu lecturii
Vlad Pohila Elogiu lecturii
 
Ninela Caranfil Barbatii din viata mea
Ninela Caranfil Barbatii din viata meaNinela Caranfil Barbatii din viata mea
Ninela Caranfil Barbatii din viata mea
 
Iulian Filip Imi place sa fiu
Iulian Filip Imi place sa fiuIulian Filip Imi place sa fiu
Iulian Filip Imi place sa fiu
 
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multeIulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
 
Ion Holban - intre fizica, poezia stiintei si proza vietii
Ion Holban - intre fizica, poezia stiintei si proza vietiiIon Holban - intre fizica, poezia stiintei si proza vietii
Ion Holban - intre fizica, poezia stiintei si proza vietii
 

Teambuilding

  • 1. TEAM-BUILDING: SINERGIA COMUNICĂRII ÎN CADRUL ECHIPEI Tatiana COŞERI, director adjunct, Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu”
  • 2. Comunicarea contribuie revelator la formarea grupurilor. Aici sînt indispensabile dimensiunile emoţionale şi relaţionale.
  • 3. Interdependenţa şi interacţiunea instituţională se bazează pe patru niveluri: - personal – relaţia mea cu mine; - interpersonal – relaţia mea cu ceilalţi; - managerial – răspunderea mea şi realizarea unui scop împreună cu alţii; - al instituţiei – nevoia mea de a organiza oamenii, de a rezolva probleme, de a asigura calitatea serviciilor.
  • 4. "Eu sunt pentru că eşti, şi eşti pentru că suntem" I am because you are, and you are because we are
  • 5. Calităţile unei echipe de succes sînt: ataşarea unul la celălalt, unitatea individuală, comunicarea, creşterea împreună, atitudinea de parteneriat.
  • 6. noutate în formarea echipelor puternice team-building obiective de atins împreună, încredere, implicare, integrare, pasiune direcţionate spre creşterea performanţei.
  • 7. "team" - echipă "building" - a construi
  • 8. Un integrator de talente personale în „simfonia“ grupului.
  • 9. Un proces menit să îmbunătăţească simultan relaţiile dintre membrii unui grup, în scopul depăşirii obstacolelor aflate în calea îndeplinirii scopului instituţional.
  • 10. Un proces de inţelegere a rolurilor în echipă şi mecanismele care determină performanţa echipei.
  • 11. Selecţia şi gruparea de un mix de oameni şi dezvoltarea competenţelor necesare în cadrul grupului pentru atingerea obiectivelor.
  • 12. Abilitatea de a identifica şi a motiva angajaţii pentru a forma o echipă.
  • 13. O intervenţie pentru a ajuta un grup de oameni să devină rapid o echipă eficientă şi să rămână eficace.
  • 14. Ideal pentru persoanele care trebuie să lucreze bine cu alţii pentru a îndeplini obiectivele organizaţiei
  • 15. O componentă esenţială pentru succesul organizaţional.
  • 16. Învaţă echipa să aibă încredere reciprocă, respect şi mai ales să folosească punctele forte ale fiecarui membru pentru a cîştiga.
  • 17. Descriere metaforică a unei echipe de oameni că angajaţii sunt ca nişte piese de puzzle care se potrivesc împreună, fără distorsiuni, odată finalizat, produce un model global.
  • 18. O serie de obiective şi activităţi, pe care o echipă trebuie sa le parcurgă într-un interval de timp prestabilit, într-un mediu nefamiliar, inedit, făcîndu-se abstracţie de ierarhia locului de muncă,totul cu scopul declarat de relaxare, cunoaştere a tuturor celor implicaţi constientizînd importanţa rolului fiecăruia în rezolvarea problemelor ivite .
  • 19. • O formă eficientă de petrecere a timpului într-un cadru informal avînd de rezolvat mai multe probleme pe parcursul unei zile, unele din acestea fiind la limitele posibilitatilor fizice şi cognitive ale celor care sunt puşi să le rezolve. • O terapie simplă şi eficientă care ne ajută sa ne cunoaştem mai bine pe noi înşine şi pe cei din jur, un test cu noi înşine. • Un mod activ de relaxare a minţii şi corpului, o evadare din rutina zilnică
  • 20. Activităţile de team-building se focalizează, în primul rînd, pe individ, pe dezvoltarea lui şi pe echipă, unde comunicarea interumană este prioritară.
  • 21. Team-buildingul se poate desfăşura în interiorul (indoor) şi exteriorul (outdoor) instituţiei.
  • 22. Cele mai populare activităţi în exterior sînt cele în aer liber: trasee turistice, jocuri sportive, distracţii şi amuzamente. Deseori se descoperă abilităţi necunoscute ale salariaţilor, membrii echipei sînt scoşi din zona de confort şi se implică dinamic în realizarea sarcinilor.
  • 23. În interiorul instituţiei se formează echipe pentru a rezolva probleme, pentru a elabora un document. Acest tip implică învăţarea reciprocă, discuţii, analiza şi demonstrarea rolului fiecărui membru al echipei.
  • 24. Ambele tipuri de team-building armonizează într-o mare măsură configuraţia mintală, autocunoaşterea şi cunoaşterea mai bună, identifică punctele forte sau cele nefavorabile.
  • 25. Tipuri de activităţi folosite: • Ateliere interactive; • Jocuri de rol; • Evaluări şi analize în grup; • Reflecţii personale şi de grup; • Exerciţii de stimulare a creativităţii
  • 26. Paşii de coeziune: 2. Scop • Oamenii care au un scop clar sunt mai rezistenţi la situaţii tensionate. • Dacă nu sunteţi sigur de dvs., nivelul de motivare va fi scăzut. Atunci cînd ştiţi scopul vostru, veti descoperi geniul în sine. • Echipa, de asemenea, trebuie să ştie scopul său. Fiecare individ are nevoie de claritate de scop personal şi de ponderea sa în misiunea şi viziunea echipei. • Fondatorul Apple, Steve Jobs, vorbeşte despre cît de important este să iubesti ceea ce faci. El sugerează să nu ne oprim în căutare pînă nu găsim "lucrul" pe care îl iubim.
  • 27. 2. Moduri instinctive de a face: Fiecare persoana este unică. Dacă fiecare membru al echipei sale se bazează pe instincte său, performanţa va fi mare. Team building impune alegerea oamenilor potriviţi cu instincte diferite.
  • 28. 3. Relaţii cu alţii Oamenii din echipă sunt o oglindă. Ea arată punctele de care au nevoie membrii echipei de vindecare, oferă cea mai mare oportunitate de creştere şi expansiune, încrederea în sine, răbdare, compasiune, respect de sine.
  • 29. 4. Echipe dezvoltă roluri: Între "noi / ei" apare relaţie. Activităţile de team building sunt în măsură să ajute membrii echipei să utilizeze conştient şi de a schimba rolurile pentru a îmbunătăţi performanţa celuilalt.
  • 30. 5. Abilităţi interpersonale: • Stabilirea limitelor sănătoase • Ascultare şi abilităţi de comunicare • Leadership • Inteligenţa emoţională • Manipularea conflictului
  • 31. 6. Unificare şi schimbare Gestionarea stresului şi schimbarea, va contribui la dinamismul grupului şi la un mediu psihologic relevant şi nu stresant.
  • 32. 7. Codul de Onoare: Instrumentul cel mai important în construirea de echipe coezive, organizaţii şi chiar familii. Împărtăşirea valorilor şi angajamentelor instituţionale.
  • 33. Lista de trăsături ale membrului echipei: • coloana din stînga un extras din celebra “Arta razboiului” a lui Sun Tzu (500 i.C.) • coloana din dreapta (Blake, 1985) • Sursa http://curspregatire.info/tag/procesul-decizional
  • 34. Motivare Descoperire Relaţii puternice Team Sinergie Învăţare building activă Determinarea Cunoaşterea rolurilor în de sine echipă Identificarea problemelor
  • 35. Rezultatele activităţilor de team-building sînt cu un impact semnificativ atît pentru persoană, cît şi pentru instituţie: • consolidarea echipei; • creşterea coeziunii de grup, • dezvoltarea abilităţilor de comunicare; • înţelegerea punctelor forte ale procesului de cooperare; • descoperirea noului; • stimularea dinamismului grupului; • formarea toleranţei şi echităţii faţă de membrii grupului; • omiterea incertitudinii; • promovarea învăţării active; • stimularea implicării în realizarea misiunii; • cunoaşterea modelelor de comportament al salariaţilor; • creşterea gradului de responsabilitate şi al sinergiei în cadrul grupului şi echipei; • dezvoltarea inteligenţei; • gestionarea conflictelor; • îmbunătăţirea comunicării; • motivarea personalului; • schimbarea de atitudini şi împărtăşirea valorilor comune; • aprecierea eforturilor individuale şi creşterea încrederii în profesionalismul salariaţilor; • înţelegerea interdependenţei salariaţilor; • aplicarea empatiei; • orientarea spre calitate.
  • 36. Ecuaţia Team-buildingului (T + Mb + A )² + O ³ = TMBO  =>  Ep² T = echipă Mb = procesul de construire A= activităţi mai mult sau mai puţin extreme individuale sau de echipă O = mediu nefamiliar, natural TMBO = team building outdoor Ep = echipe performante t = interval de timp Sursa: http://www.verticaladventure.ro/ro/team-building
  • 37. Un om nu este o insulă separată. Fiecare om este o parte din continent. Nimeni nu poate fluiera singur o simfonie. Este nevoie de întreaga orchestră pentru a reuşi.
  • 38. "Modul în care o echipă joacă ca un întreg determină succesul. Puteţi avea cel mai mare buchet de stele individuale din lume, dar în cazul în care nu se joacă împreună, clubul [instituţia] nu va fi în valoare de un ban." - Babe Ruth
  • 39. Începutul – ne adunăm împreună Progres – rămînem împreună Succes – lucrăm împreună
  • 40. Pentru mai multe informaţii amuzante şi animate: http ://www.youtube.com/watch?v=o9mdHMtxOjY&feature=r http://www.youtube.com/watch?v=Nci9e1lHtwY&fe